Seamănă cu mazărea şi cu fasolea şi se regăseşte foarte des în bucătăria orientală. Totuşi, asta nu înseamnă că lintea nu ne este şi nouă accesibilă. Află cât de bună este pentru organism, inclusiv şi în curele de slăbire.
Lintea ar trebui să fie inclusă mai des în opţiunile alimentare ale românilor, dacă ne gândim cât de multe beneficii are atât pentru sănătate, cât şi pentru siluetă. O porţie, cam cât intră într-o ceaşcă, are aproximativ 200 de calorii, iar conţinutul mare de proteine şi fibre dau senzaţia de saţietate. La o cantitate de 100 de grame sunt 26 de grame de proteine. De asemenea, conţine fibre solubile care protejează inima, scăzând nivelul colesterolului, şi ajuta şi în dietele de slăbire.
Lintea face parte din familia leguminoaselor, alături de soia, năut, mazăre şi fasole, iar ceea ce folosim noi în alimenaţie sunt seminţele de linte. Pot fi preparate în diverse moduri, obţinând mâncăruri savuroase, pline de gust. Încearcă în combinaţie cu orez, cu legume, sub formă de supă sau tocăniţă şi poate înlocui foarte bine carnea, în cazul vegetarienilor.
Proteină completă
Pe lângă fibrele și proteinele pe care le conţine, lintea mai are în componență fier, calciu, vitamina B, carbohidrați, fosfor, magneziu, acid folic, iar grăsimi doar în cantitate foarte mică.
Lintea nu conține colesterol. Consumând-o în combinație cu cereale (ex: orez) se obține ceea ce se numește o “proteină completă”. Asta înseamnă că oferim organismului nostru proteinele pe care le poate procura numai din alimentație (având în vedere că o parte dintre proteinele umane necesare sunt produse de organism, iar restul trebuie completat prin dietă).
Roşie, verde sau maro?
Există mai multe soiuri de linte, însă trei sunt principale: lintea “roșie”, lintea “verde” și lintea “maro” şi în nici una dintre variante ele nu trebuie consumate în stare crudă, negătită. Motivul? Anti-nutrienții pe care îi conține lintea inhibă absorbția și metabolizarea nutrienţilor din alimente. Apoi, timpul de gătire este diferit. Cel mai repede fierbe lintea roșie, în aproximativ 20 minute, urmată de cea verde, în jur de 30 de minute, iar lintea maro fierbe cel mai greu, în 40-50 de minute. Lintea roșie este cel mai des folosită în supe-cremă, în timp ce lintea verde şi cea maro sunt folosite în mâncare de tip “tocăniță”.
Un lucru important de menţionat este că lintea nu este un aliment alergen, aşadar persoanele sensibile nu au de ce să-şi facă griji.
Ştiai că…
… indiferent că mănânci lintea în combinație cu spanac, orez sau morcovi, mirodeniile (ex: şofran, chimen, coriandru) o completează de minune? Vei obţine un preparat sănătos şi savuros.
… o porţie de linte oferă 60% din cantitatea zilnică de fier?
… ameliorează constipaţia?
… lintea roşie este cel mai ușor digerabilă, datorită conținutului de fibre, sensibil mai mic?