Noi românii, prin natura noastră, suntem obișnuiți și ne place să mâncăm pâine. La orice oră, în orice combinație. De altfel, ”România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în privinţa consumului de pâine. Astfel, un român consumă în medie circa 97 de kilograme de pâine pe an.” se preciza de către APC (Asociația pentru Protecția Consumatorilor) în septembrie 2015.

Opțiunile cele mai indicate

Care sunt cele mai bune alegeri în materie de pâine: cu făină graham, cu tărâțe sau poate cu semințe? Cu referire la persoanele cu greutate normală, la cele cu obezitate, dar și la cele cu diabet. Dr. Gabriela Man, specialist în siguranța alimentului și sănătatea populației ne răspunde: ”Niciuna dintre variantele enumerate. Dacă persoana este normoponderală și are valori normale ale glicemiei, pâinea și făina sunt perfecte. În cazul în care persoana este cu obezitate constituită sau cu diabet, singurele alegeri viabile sunt pesmeții wasa cu 24% sau cu 22% fibre ori făina specială „Dr. Man”. Aceste variante sunt singurele cu încărcătură glicemică scazută, un aspect important pentru menținerea glicemiei în limite normale.”
Cât despre specialitățile de pâine cu lapte, cu cartof sau cu măsline, medicul Gabriela Man consideră că primele două nu sunt sortimente sănătoase, însă pâinea cu măsline este un preparat bun.

Încearcă să o prepari acasă

Pâinea făcută în casă poate fi una dintre cele mai recomandate variante deoarece ai control absolut asupra ingredientelor pe care le folosești, fără o mulțime de aditivi precum pâinea de la raft. Rețeta tradițională a pâinii include făină, apă, drojdie, sare. În plus, cea pregătită în casă va fi mai densă, iar o felie de pâine va fi cu adevărat sațioasă.

Atenționări speciale de vară

În timpul sezonului estival, când temperaturile sunt ridicate și nici nu cunoști exact spațiul de depozitare care a fost folosit de comercianți, nu uita să verifici termenul de valabilitate. De asemenea, pâinea se păstrează cel mai bine la frigider, iar când o vei mânca textura se va simți mai proaspătă decât în cazul aceluiași produs păstrat la temperatura camerei. În cazul pâinii cu tărățe, reține că aceasta trebuie consumată mai repede deoarece tărâțele fermentează.

SFATUL SPECIALISTULUI

Alegeți calitatea, nu cantitatea!

”În condițiile în care respectați recomandările mele anterioare, se pot mânca două, maximum trei felii (circa 60 de grame) la fiecare masă. Oricum, nu puteți consuma mai mult, fiind o pâine sațioasă. În ceea ce privește restul sortimentelor, nu are importanță cantitatea. Sunt la fel de nesănătoase că mâncați o felie sau cinci. Nu vă mai axați pe cantitate, alegeți calitatea! Când alimentul este nesănătos, el va fi la fel de dăunător indiferent că vorbim de o cantitate mică, fie că vorbim de o cantitate mare.” (dr. Gabriela Man, specialist în siguranța alimentului și sănătatea populației, www.slabestimancand.ro)

dr. Gabriela Man

Credit foto:

Parteneri
Parteneri
Parteneri
Parteneri
Parteneri
Parteneri
Parteneri