În ce combinații putem găti carnea de miel astfel încât să nu fie grea?

Sorin Bontea: Eu recomand să combinați carnea de miel cu salate verzi, spanac proaspăt, leurdă, untișor, ceapă verde. Primăvara ne pune la dispoziție în piețe multe verdețuri sănătoase. 

Cătălin Scărlătescu: Și eu optez tot pentru o salată verde. Și vă sfătuiesc să consumați carnea de miel în cantități moderate.

_MIS3937

Chef Sorin Bontea

Florin Dumitrescu: Combinați carnea de miel cu verdețuri proaspete de sezon (spanac, leurdă, untișor, lobodă, ștevie sau cu un sos dulce-acrișor. Eu cred că e foarte important și vinul cu care o asociem: recomand să fierbeți carnea în vin, iar la masă să serviți un vin potrivit.

Ce nu trebuie sa lipseasca de pe masa de Paște?

Sorin Bontea: Ouăle roșii.

Cătălin Scărlătescu: Eu sunt de părere că la mesele de sărbătoare este bine să pregătești exact ce te face să te simți bine. Sunt persoane care nu consumă carne de miel și o înlocuiesc cu pește. Sigur, ouăle roșii și cozonacul sunt un simbol al acestei sărbători și cred că nu lipsesc de pe masa niciunui român.

Florin Dumitrescu: Ouăle roșii. Atât. Asta e cea mai importantă tradiție de Paște.

_MIS3846

Chef Florin Dumitrescu

Ce recomandări aveți pentru cei care gătesc acasă de Paște?

Sorin Bontea: Nu sărați carnea de miel înainte de a o găti. Dacă nu aveți prapure pentru drob, tapetați tava în care puneți compoziția de drob cu ulei și pesmet, iar pe deasupra turnați ouăle bătute.

Cătălin Scărlătescu: Pentru drob, eu nu fierb organele și carnea, ci le trag la tigaie. 25% din compoziție se taie cuburi, restul se toacă la mașină. În stufat puneți mai mult usturoi verde decât ceapa verde, iese mult mai gustos așa. Un pahar cu lapte e indicat, pentru că laptele liniștește stomacul, după atâtea preparate cu ceapă și usturoi.

Florin Dumitrescu: Alegeți cu grijă vinul pentru masa de Paște. Există anumite soiuri care însoțesc perfect carnea de miel și altele care se asortează cu deserturile, de exemplu. Cel mai simplu mod de a găti carnea de miel este să puneți o bucată de carne la cuptor cu legume rădăcinoase, foarte mult usturoi, cimbru și vin roșu.

Ce planuri aveți voi de Paște, anul acesta?

Sorin Bontea: De Paște obișnuiesc să petrec în familie, așa că și anul acesta vom fi în București. Mergem la slujba de Înviere, pregătim un meniu tradițional, iar a doua zi mergem în vizită la mama.

_MIS7172

Chef Cătălin Scărlătescu

Cătălin Scărlătescu: Pentru că trebuie să mă ocup de diverse proiecte, anul ăsta de Paște nu am vacanță. Așa că voi petrece tradițional, aici, în București.

Florin Dumitrescu: Noi s-ar putea să devenim din nou părinți chiar de Paște. Pentru că în prima jumătate a lui aprilie Cristina trebuie să nască, nu ne facem planuri. Vom avea un program liniștit, acasă.

Credit foto chefi: Antena 1, Credit foto imagine reprezentativă: Flickr.com