Relaţia dintre alimentaţie şi starea generală de imunitate este binecunoscută şi dovedită prin numeroase studii ştiinţifice. Totuşi, spune specialistul în nutriţie, dr. Şerban Damian, ”abordarea clasică presupune observarea efectului unui anumit nutrient sau aliment asupra imunităţii, ceea ce nu este neaparăt corect, pentru că noi consumăm (sau ar trebui să consumăm) o gamă largă de nutrienţi şi alimente”. Astfel că alimentaţia trebuie analizată în totalitatea ei şi este importantă includerea, cât mai frecvent, a produselor valoroase pentru corpul uman.
Carne roşie şi ouă
Produsele care conţin proteine de bună calitate sunt deosebit de importante pentru organism. Din categoria proteinelor de origine animală trebuie menționate carnea roşie şi ouăle. De ce sunt importante? Pentru că primul dintre alimentele menţionate este bogat în proteine şi minerale (fier, zinc, crom, seleniu) de care sistemul imunitar are nevoie. Iar cel de-al doilea, oul, conţine pe lângă proteine toţi cei opt aminoacizi esenţiali, vitaminele A şi D, precum şi minerale (fier, seleniu, zinc).
Peşte, ciuperci şi avocado
Peştele gras (tonul, sardinele, somonul) conţine atât proteine, cât şi acizi graşi esenţiali omega 3 care stimulează procesele de autoapărare a organismului. Ciupercile ajută şi ele la sporirea imunităţii, dacă sunt consumate cu regularitate. Proteinele vegetale, vitaminele din complexul B şi vitamina E, inclusiv fosforul şi potasiul conţinute de ciuperci activează sistemul de aparare. Cât despre avocado, acesta este fructul cu cel mai mare conţinut de proteine de bună calitate. Asigură organismului grăsimi sănătoase şi antioxidanţi care împiedică apariţia dezechilibrelor hormonale, curăţă glandele suprarenale şi înzdrăveneşte sistemul imunitar.
Usturoi
Recunoscut ca un real stimulent pentru rezistenţa organismului, usturoiul conţine mangan, zinc, seleniu, germaniu, vitaminele A, C şi creşte puterea celulelor albe. Mai ales în anotimpul rece este bine ca usturoiul să fie consumat cu regularitate pentru că poate preveni sau încetini apariţia multor afecţiuni. Mai mult, reechilibrează nivelul de zahăr din sânge şi ajută la metabolizarea grăsimilor.
Seminţe şi ulei de cânepă
Produsele din cânepă sunt ingrediente minune în orice regim alimentar. Ele sunt surse vegetale de acizi graşi, antioxidanţi, vitamine şi minerale (potasiu, calciu, magneziu, sulf, fier şi zinc). De asemenea, conţin fibre şi aminoacizi esenţiali, fără a avea în compoziţie şi gluten. Atât seminţele, cât şi uleiul pot fi folosite la orice masă a zilei. Uleiul se foloseşte în salate şi după deschidere trebuie păstrat la rece, iar seminţele pot fi folosite aproape la orice preparat, inclusiv cu cereale.
Suplimente naturale: polen, păstura şi lăptişor
Atunci când alimentaţia pe care o avem este corectă, suplimentele nutritive nu sunt absolut necesare, însă de multe ori putem să stimulăm imunitatea dacă folosim preventiv produse apicole. ”Cele mai recomandate sunt polenul, păstura şi lăptişorul de matcă”, spune medicul specialist dr. Șerban Damian.
Seminţele de dovleac protejează
”O altă sursă importantă de vitamine, minerale şi aminoacizi sunt seminţele de dovleac. Datorită conţinutului ridicat de zinc, seminţele crude de dovleac întăresc sistemul imunitar şi neutralizează acţiunea nocivă a radicalilor liberi. Crocante şi gustoase, seminţele de dovleac sunt importante pentru prevenirea răcelii, dar şi pentru reducerea timpului de vindecare în cazul în care simptomele neplăcute şi-au făcut deja apariţia.” (Dr. Șerban Damian, Nutriționist sportiv acreditat CIO, Centrul de Nutriție Superfit, www.superfit.ro)
Credit foto: Flickr.com