Mâncarea care conține mult amidon și-a dobândit o reputație nefavorabilă, fiind asociată cu creșterea în greutate. Dacă însă faci alegerile corecte, amidonul poate aduce organismului multe avantaje: crește nivelul de energie, asigură aportul zilnic de nutrienți esențiali în fibre, calciu, fier, complex de vitamine B și menține senzația de sațietate pe termen lung.
Amidonul este cel mai comun carbohidrat din plante, care poate fi și rezistent la digestie. Acest amidon rezistent ajută la creșterea bacteriilor benefice din colon, îmbunătățește sănătatea colonului și reglează creșterea nivelului de zahăr din sânge. Amidonul rezistent se numără între tipurile importante de fibre și se regăsește în alimente de origine vegetală care sunt bogate în carbohidrați, cum sunt cerealele integrale, unele legume și leguminoase.
Cartofii copți cresc mult glicemia
Produsele alimentare procesate care au ca ingredient de bază făina (cum sunt pâinea, produsele de panificație, dulciurile), dar și unele naturale ca bananele, cartofii, porumbul sau dovleacul conțin amidon dăunător, care ridică nivelul glucozei din sânge.
Unele alimente care conțin amidon nociv pot crește nivelul glicemiei mai mult decât alimente dulci bogate în zahăr. ”Cartofii copți cresc glicemia mai mult decât biscuiții sau șerbetul. Iar budinca de orez este mai rea decât batonul de ciocolată dulce din cauza combinației amidon cu zahăr.”, spune doctor Gabriela Man.
Încearcă bananele verzi și cartofii mov
Pe de altă parte, se pare că bananele verzi nu au impact atât de mare asupra creșterii glicemiei ca și cele coapte. ”Pe tabelele de indici glicemici cele coapte sunt cu indice mare (70), cele verzi au indice glicemic mediu (45). Așadar, sunt mai recomandate.” spune medicul specialist. De asemenea, ”cartofii fierți și răciți au indice glicemic mai mic decât cei consumați calzi” mai adaugă dr. Man, ”însă, aș recomanda să se evite chiar și în această formă. Poate, cel mult, consumul salatei de boeuf pe care o preparăm mai mult de sărbători. Avem acum pe piață două variante extraordinare de înlocuit cartofii: cartofii mov (violeți) și cartofii dulci. Ambele soiuri au amidon de calitate, care nu îngrașă și sunt foarte bogate în antioxidanți. Cartofii mov sunt chiar recomandați celor suferinzi de boli cardiovasculare datorită conținutului mare în antocianine, care sunt antioxidanți foarte puternici. Aceste antocianine nu se distrug prin prepararea termică a cartofilor mov, iar concentrația cea mai mare o au în coajă și se recomandă consumul cu coajă cu tot.”
Alte variante bune
Legumele și leguminoasele au cantități variate de amidon bun, între acestea fiind chiar și salata verde, vinetele, ceapa, ardeii grași, sparanghelul și anghinarea. Acestea au carbohidrați benefici organismului pentru tonus și asigură o mai lungă senzație de sațietate.
Ce e bine să știi!
Leguminoasele (mazărea, lintea, fasolea boabe, soia, năutul) au amidon de bună calitate. Sunt extraordinare pentru sănătate și ne ajută să ne menținem greutatea optimă.
Dovlecelul are impact mic asupra glicemiei după ce a fost consumat. Este utilizat chiar în meniurile din curele de slăbire, în combinație cu proteine de calitate.
Păstârnacul se comportă diferit în funcție de stare, dacă este preparat termic sau crud. Este valabil și pentru restul rădăcinoaselor (morcov, rădăcină de pătrunjel, țelină, sfeclă). ”Crude sunt bune, chiar pot fi utilizate în dietele de slăbire ca și garnituri de crudități la carne; însă fierte au indice glicemic mare. Este adevărat că au puțini carbohidrați, unii specialiști spun că ar putea fi consumate în cantități mici și fierte, dar eu consider că e de evitat”, explică doctorul Man. Pot fi adăugate mâncărurilor pentru a da aromă, însa bucata de rădăcinoasa fiartă din preparatul final să nu fie consumată, ci scoasă și aruncată.
Atenție, permanent, la produse!
”Amidonul de proastă calitate, ca cel din faina albă, din orezul cu bob rotund, din cartofi sau amidonul de porumb este nociv. Citiți cu atenție etichetele alimentelor cumpărate și chiar ale dulciurilor pentru diabetici și evitati produsele care conțin aceste surse de amidon (ex.: napolitanele au zahărul înlocuit, însă foile de napolitană sunt preprate cu făină albă, așadar nu am rezolvat nimic).” (Dr. Gabriela Man, specialist în siguranța alimentului și sănătatea populației)
Credit foto: Flickr.com