”Tulburările gastrointestinale apărute imediat sau la un interval relativ scurt după o masă pot semnala faptul că organismul nu a tolerat bine un aliment, poate fi o sensibilitate sau o reacție pe fondul unei afecțiuni nediagnosticate”, spune nutrționistul Andreea Zegheanu.
Iată care sunt câteva dintre alimentele pe care ar trebui să le evităm pentru a nu ne mai confrunta cu probleme digestive
Îndulcitorii artificiali
Aspratamul, sucraloza și zaharina afectează buna funcționare a bacteriilor bune din stomac, dau peste cap metabolismul și facilitează transformarea alimentelor în grăsime.
Broccoli
Acest aliment se află mereu printre primele pe lista opțiunilor sănătoase de alimentație. Dar, dacă este gătit prea mult, broccoli-ul își pierde calitățile și nu face decât să provoace gaze și crampe stomacale.
Lapte, brânză de vaci, înghețată
Conform studiilor, se pare că 65% dintre adulți suferă de intoleranță la lactoză. Aceasta apare când lipsește enzima digestivă – lactaza, cea care procesează lactoza. Și chiar și în cazul celor care nu sunt intoleranți la lactoză pot aparea efecte secundare, precum diaree, crampe, gaze. Alegeți, în schimb, lactate mai prietenoase cu organismul, precum brânza maturată, iaurtul, kefirul.
Mâncarea prăjită
Alimentele prăjite pot duce la constipație din cauza lipsei fibrelor, sau invers, pot scăpa nedigerate suficient și să cauzeze diaree.
Opinia specialistului
Andreea Zegheanu, nutriționist
Stresul, lipsa somnului, hidratarea deficitară duc la apariția problemelor digestive
Privarea de somn, un consum insuficient de lichide, stresul cronic, orarul haotic de mese și mestecatul pe grabă influențează major echilibrul sistemului nostru digestiv. În timpurile moderne, foarte puține persoane consideră modificările de stil de viață înaintea autodiagnosticării și a implementării de restricții dietetice extreme precum dietele fără gluten, lactoză, s.a. Chiar și în cazul alimentelor care în mod evident nu se împacă bine cu organismul nostru, precum leguminoasele, cruciferele, ceapa, sparanghelul (evident, nu ne referim aici la cele procesate) – ele nu trebuie excluse. Încearcă pentru început să le consumi cantități mai mici și să variezi modul de gătire. În felul acesta vei putea să te bucuri de toate beneficiile naturii, iar simptomele vor disparea treptat.
Foto: Shutterstock , arhiva personală