Majoritatea dietelor alimentare, în special pentru slăbire, includ în meniu, ca şi proteine animale, carnea de pui. Totodată, există în rândul multor oameni convingerea că pentru a avea o alimentaţie sănătoasă trebuie consumată carnea în special de pasăre. Ca urmare, puiul este, din nou, o alegere frecventă, mai ales că poate fi gătit în zeci de modalităţi. Doar că, în prezent, din cauza unora dintre metodele de creştere a păsărilor, a aditivilor, inclusiv a antibioticului, cu care sunt hrănite, puii pot ajunge să fie o sursă de carne bogată şi în grăsime.
Prospețimea, pe primul loc
Carnea de porc este preferata românilor, cu toate că ne-am obişnuit să spunem că este grasă, că din cauza ei creşte colesterolul rău, că duce la indigestie, obezitate, celulită etc.. Însă poate fi o alternativă bună pentru o alimentaţie sănătoasă. Cerinţa esenţială este să alegeţi carnea proaspătă, din surse autorizate, şi să evitaţi prăjirea în ulei. Bucăţile de carne de porc atent selecţionate, fără grăsime, sunt bogate în proteine, în vitamine din grupul B (tiamină, niacină, vitaminele B 6 şi B12) şi menţin mult timp senzaţia de saţietate.
Opţiunea cea mai sănătoasă
Între opţiunile bune se numără cotletul de porc, o friptură clasică, dar mereu la fel de gustoasă şi apreciată de toată lumea. Iar din categoria cărnii de pasăre, struţul este o alegere indicată. În România există crescătorii de struţi de unde se poate procura această carne sau pot fi luate în considerare variantele de pui sau de curcan când le cunoaştem foarte bine provenienţa sau creştem păsările la noi în grădină. Aşadar opţiunile sunt variante, la fel cum nutriţionistul Cori Grămescu susţine soluţia diversificării. ”O alimentaţie care include tipuri diverse de carne (pasăre, peşte, vită, vânat, porc) consumate în cantităţi limitate şi asociate corect cu multe legume reprezintă cea mai sanatoasă opţiune alimentară, în cadrul unui program diversificat şi sezonier de hrană. Nu trebuie nici să excludem complet categorii întregi de alimente naturale, nici să absolutizam performanţele nutritive ale unui aliment.”
Au conţinut comparabil de grăsime
”Carnea de pui crescut la sol este mai sănătoasă decât varianta de porc, chiar şi la un conţinut comparabil de grăsime. De exemplu, pulpele de pui şi cotletul de porc au cam aceeaşi cantitate de grăsime, dar puiul are mai puţini factori de risc din punct de vedere alimentar. O temperatură ridicată de gătire asigură distrugerea Salmonelei, ce poate fi ocazional prezentă în carnea de pasăre. În cazul cărnii de porc nu există o temperatură sigură de preparare care să distrugă trichineloza, un parazit frecvent descoperit mai ales dacă vorbim de o creştere în condiţii neconforme. În plus, carnea de porc are un conţinut ridicat de colesterol, este indigestă faţă de carnea de pui din cauza conţinutului mai ridicat de collagen şi este de două ori mai grasă decât carnea de vită, ceea ce nu o recomandă pentru consumul regulat şi în cantităţi mari. O altă problemă majoră e legată şi de consumul ridicat de carne de porc din cauza toxinelor. Pentru că porcul mănâncă orice, de la materii fecale la alimente alterate şi pentru că acest animal nu transpiră şi are un timp de digestie alimentară de doar 4 ore. Astfel, carnea de porc acumulează mult mai multe toxine decât, de exemplu, cea de vită.”(Cori Grămescu, coach de lifestyle și tehnician în nutriție, www.cori.ro)
Credit foto: Flickr.com