Orez
O porție de orez de 30 de grame are numai 104 kcal, este ușor digerabilă și menține senzația de sațietate pentru mult timp. Cumpără orez brun sau orez basmati (cel mai bun orez cu bobul lung) i gătește-l cât mai sănătos.

Soia
Este un aliment valoros, ușor digerabil și energizant. Conține de două ori mai multe proteine decât carnea, tot atâta lecitină cât gălbenușul de ou, cazeină cât orice produs lactat ți este bogată în vitamine, fibre alimentare, săruri minerale și uleiuri vegetale. Combinația dintre soia i usturoi este una reușită. Dintre produsele de soia, cele mai apreciate sunt tofu și laptele de soia. Tofu poate fi pus la marinat în sos de soia înainte de a fi consumat.

Ardei iute
Iuți ca focul, ardeii cu gust iute ajută la arderea kilogramelor în plus, datorită capsaicinei pe care o conțin, stimulând metabolismul și digestia. Sunt bogați în vitaminele A, B1, B2 și C, dar trebuie consumați cu moderație. Dacă nu suporți gustul prea iute, îl poți ameliora, curățând ardeiul de sâmburi. Consumă-l împreună cu mâncărurile de zi cu zi.

Ceai verde
Ceaiul verde conține polifenoli, substanțe care stimulează arderea grăsimilor și împiedică depunerea acestora, de aceeea este indicat în tratamentele de slăbire. Nu contează când alegi să bei ceai verde: dimineața, la amiază, seara. Este binevenit în orice moment al zilei. Important este să bei 2-3 căni de ceai verde pe zi, pentru a vedea efectele. Nu lăsa plicul de ceai mai multe de 3-5 minute în ceașcă altfel acesta va prinde gust amar.

Ghimbir
Are calități incontestabile pentru organism și este eficient în curele de slăbire. Gustul de ghimbir este ușor iute și dă rezultate foarte bune în stimularea digestiei, inhibând acumularea de colesterol. Mai mult chiar, este un bun afrodisiac și, prin urmare, nu doar că vei arăta mai bine dar îți vei îmbunătăți și viața sexuală.

Credit foto: 123rf