Studiile internaționale publicate de-a lungul timpului au indicat beneficii posibile ale consumului moderat de bere, de la reducerea incidenței ulcerului, până la rehidratarea organismului după efort fizic. Pe lângă acestea, există și avantaje mai puțin cunoscute despre care ne dezvăluie mai multe dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF “Dr. Carol Davila” și Preşedinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriţie.

Berea poate întări sistemul imunitar

Cu un conținut semnificativ de vitamine din tip B, precum vitaminele: B6 și B9, atunci când este consumată cu moderație de către adulți sănătoși poate contribui la îmbunătățirea răspunsul sistemului imunitar al acestora la entități responsabile de transmiterea bolilor infecțioase.

“Cerealele reprezintă unul dintre ingredientele naturale de bază ale berii, transformând-o practic într-o sursă de vitamine pentru organism. Berea este bogată în special în vitaminele de tip B, cum sunt niacina, riboflavina (B2), piridoxina (B6) și acid folic (B9). Biodisponibilitatea acestor vitamine a fost confirmată în timp prin studii care au demonstrat o absorbţie ridicată a vitaminelor de tip B la introducerea consumului moderat de bere în dietă, acest fapt putând să contribuie la o rezistență sporită a sistemului imunitar.”, spune dr. Corina Zugravu.

Risc mai redus de apariție al afecțiunilor cardiovasculare

Consumul moderat de bere ar putea reduce riscul apariţiei afecţiunilor cardiovasculare. Acest fapt s-ar putea datora ingredientelor naturale din care este făcută berea și a cantității mici de sodiu pe care o conține, fiind cunoscută relația dintre creșterea tensiunii arteriale și consumul de alimente cu un înalt conținut de sare.

Posibil aliat al sistemului osos

Sursă bogată de siliciu organic, element-cheie în procesul de creștere a densității minerale la nivelul structurii osoase, berea, consumată cu moderație, ar putea favoriza sănătatea sistemului osos. Aceasta poate deveni chiar un posibil aliat în lupta cu osteoporoza, boală a sistemului scheletal caracterizată prin masa osoasă scăzuta și deteriorarea țesuturilor osoase.

Favorizarea memoriei pe termen scurt

Studii științifice au indicat faptul că un consum moderat de bere poate favoriza și procesele de memorare, asigurând încorporarea datelor recente în memoria pe termen lung. Mai exact, eforturile de cercetare au evidențiat faptul că un consum moderat de bere ar putea permite o creștere a folosirii dinamice a tuturor resurselor de atenție ale sistemului nervos central.

Cantitatea ideală de consum pentru femei și bărbați

Specialiștii atrag atenția că secretul pentru obținerea unor efecte benefice organismului constă în moderație, nutriţioniştii recomandând un consum de 330 ml în cazul femeilor și 660 ml în cazul bărbaților.

Dr. Corina Zugravu

Dr. Corina Zugravu

Credit foto: Flickr.com