horoscop anual balanta

Horoscop anual balanta

Anul 2017: noi visuri şi provocări    Începutul noului an, aflat sub semnul lui Venus și al lui Mercur retrograd, va fi unul mai puțin norocos pentru zodia ta. Chiar dacă nu vei pierde nimic concret, chiar dacă nu vei face nicio greșeală, presiunea astrelor retrograde se va resimți în deciziile tale și în viața de familie. Situațiile neprevăzute, mai puțin plăcute, te urmăresc în primul trimestru al anului, dar vei reuși să le faci față și să treci cu bine peste toate încercările. Mai greu va fi să te împaci cu ideea că ai nevoie de mai multe schimbări în viața ta. Dar anul 2017 poate fi perioada potrivită să adopți o cale nouă. Vei face eforturi mari să păstrezi un buget solid, la început de an, și vei încerca să reduci serios cheltuielile inutile. Abia din aprilie, când influența lui Venus va deveni cu adevărat benefică, te vei bucura iar de prosperitate, iar munca sau afacerile vor merge mai bine. De-a lungul verii și la începutul toamnei, ar fi bine să te gândești la noi perspective de viitor. În carieră, este posibil să apară noi provocări, dar dacă faci alegerea corectă vei încheia anul cu o situație mult mai bună.