Terapii alternative mai puțin cunoscute pe care le poți face acasă

Terapii alternative mai puțin cunoscute pe care le poți face acasă

Există terapii alternative mai puțin cunoscute, dar foarte eficiente. De la tratarea eficientă a durerii și până la prevenirea unor boli grave, acestea și-au dovedit utilitatea. Află care sunt terapiile alternative care te pot ajuta pe tine.

Terapii alternative – Terapia Dhiem Cham

”Avantajul terapiei alternative Dhiem Cham este că fiecare își isi poate aplica aceasta terapie singur, într-un mod foarte eficient”, spune terapeutul Paul Cărădan. ”Singurele instrumente sunt propriile mâini. Cele mai importante puncte pe care le recomand tuturor spre a fi folosite în autoterapie, sunt punctele de la nivelul tâmplelor, apoi cele din spatele urechii și activarea pielii scalpului folosind ambele mâini”.

”Presiunea aplicată pe aceste puncte trebuie să fie moderată, fără să provoace dureri sau stări de disconfort. Este bine ca fiecare să-și maseze blând fața cu un ulei cald și parfumat (mai ales în anotimpurile reci), apoi să se șteargă cu un șervețel moale foarte bine, pentru a îndepărta surplusul de ulei și pentru a evita îmbâcsirea pielii. Cele mai bune efecte obținute de mine prin aplicarea acestei terapii sunt detensionarea gâtului, a segmentului cervico-cranian, îndepărtarea durerilor de cap, alungarea stresului și elasticizarea pielii prin mărirea fluxului sangvin care este automat stimulat în zona feței și a capului”, spune terapeutul Paul Cărădan.

Terapii alternative – Exercițiile Buteiko

Printre terapiile alternative, exercițiile Buteiko sunt o metodă simplu de învățat și de aplicat acasă. Ele sunt o tehnică de respirație care îi ajută pe astmatici și pe cei cu afecțiuni pulmonare să respire mai ușor. Iată cum le poți practica acasă, fără ajutorul unui terpeut:

  • Te așezi pe un scaun, comod, dar cu spatele drept, într-un mediu calm.

  • Inspiri calm pe nas timp de două secunde, apoi expiri timp de trei secunde. Ții respirația cronometrând secundele, până când apare o situație ușoară de disconfort. Dacă nu sunt probleme vei putea rezista 40 de secunde. Persoanele cu probleme respiratorii ajung la 20 de secunde.

  • Se încetinește ritmul respirator, relaxând mușchii toracelui și controlând suflul la nivelul abdomenului, timp de cinci minute.

  • Se încearcă din nou reținerea respirației. De data aceasta, ar trebui să reziști mai mult.

Citește și: Aromoterapia te scapă de stres

Sursa foto: 123rf.com