Suplimente alimentare pentru un bronz sănătos

Suplimente alimentare pentru un bronz sănătos - beta carotenul

Vara ai nevoie de suplimente alimentare care să te protejeze de acțiunea razelor UV și care reduc riscul apariției arsurilor solare. Beta carotenul și vitamina E sunt elementele de care ai nevoie. În orice perioadă a anului, acestea sunt utile pentru conținutul lor de antioxidanți.

Cele mai bune suplimente alimentare pentru un bronz sănătos sunt beta carotenul și vitamina E. Beta carotenul este un pigment care dă culoare fructelor și legumelor. În organism, el se convertește în vitamina A. Avantajul betacarotenului provenit din surse naturale este ca organismul îl convertește în vitamina A în funcție de cantitatea de care are nevoie. Excesul de vitamina A este toxic și apare doar în urma utilizării de suplimente care conțin vitamina A.

Alimente pentru un bronz sănătos. Surse de beta caroten

Majoritatea fructelor și legumelor de culoare galben-portocaliu sunt surse bogate de beta caroten. Cele mai mari concentrații se găsesc în varza kale, morcovi, broccoli, ardei gras, ceapă, cartofi dulci, spanac, salată verde, andive, caise, dovleac, mango, măceșe, papaya, portocale, prune, pepene galben, pătrunjel, busuioc, oregano etc.

Plante care elimină toxinele din organism recomandate de dr. farmacist Ovidiu Bojor

Suplimente alimentare pentru un bronz sănătos. Efectele beta carotenului:

  • antioxidant protejează organismul de efectele nocive ale radicalilor liberi;
  • contribuie la menținerea sănătății pielii; previne îmbătrânirea ei și reduce efectele nocive ale razelor solare;
  • conferă un bronz frumos și sănătos și îl menține mai mult timp;
  • contribuie la menținerea vederii normale;
  • încetinește declinul cognitiv și al plămânilor;
  • contribuie la buna funcționare a sistemului imunitar etc.

Suplimente alimentare pentru un bronz sănătos. Efectele vitaminei E:

– are puternică acțiune antioxidantă; de aceea, previne anumite forme de cancer, asigură protecția organismului împotriva radiațiilor, a chimioterapiei și a fumului de țigară;

– stimulează fertilitatea, producția de spermatozoizi la bărbați și asigură buna desfășurare a sarcinii la femei;

reduce riscul aparitiei cataractei;

– scade riscul apariției bolii Parkinson;

– menține sănătatea vaselor de sânge;

– îmbunătășește aspectul pielii și al părului.

Surse de vitamina E: germenii de grâu, uleiurile vegetale, avocado, galbenușul de ou, nucile, arahidele, migdalele, alunele, ficatul.

Suplimente alimentare pentru un bronz sănătos. Contraindicații

Suplimentele cu beta caroten trebuie fie administrate cu prudență la fumători. Există studii care arată doze mari de betacaroten administrate fumătorilor pot crește riscul de cancer pulmonar. Acest lucru nu este valabil la nefumători. Femeile însărcinate și cele care alăptează nu vor primi suplimente cu betacaroten.

Excesul de vitamina E apare la doze foarte mari și poate conduce la oligospermie sau azoospermie la barbați, iar la femei duce la involuție ovariană și tulburări ale ciclului menstrual. Mai poate crește riscul producerii de hemoragii.

Citește și:

Cum aplici autobronzantul?

Cum prelungești bronzul?

Sursa foto: 123rf.com