Poveste de viață: Suntem ca două surori eu cu fiica mea. Greu de crezut, dar se poate.

Suntem ca două surori

Suntem ca două surori. E o afirmație venită, de obicei, din partea prietenelor foarte bune. Te-ai fi gândit că se poate așa ceva și între mamă și fiică? Dana e o mămică foarte tânără. Nici nu-şi dă seama cum şi când a trecut timpul peste ea. Acum îşi priveşte fiica, ajunsă la vârsta majoratului, şi e foarte mândră de ea. A uitat de greşelile de demult şi nu regretă nimic.

„Aproape că nu-mi vine să cred că ceea ce trăiesc e real. Privesc în jur şi mă uimeşte generaţia asta din care face parte şi fiica mea. Totuşi, deşi a împlinit 18 ani, ea e încă un copil. Un copil bun, dornic să se afirme, chiar dacă nu a avut în mama ei un exemplu demn de urmat. Cel puţin aşa credea lumea la un moment dat. Acum lucrurile s-au schimbat şi nimic nu mă putea face mai mândră. De ce spun asta? Pentru că aş vrea ca toate mamele să aibă de învăţat din povestea mea.

Părinţii greşesc de multe ori

Îmi amintesc cu drag prima noapte dintre ani, când ai mei mă lăsau să petrec alături de colegi şi prieteni. Am fost cu toţii pe la profesori cu Pluguşorul, cum se obişnuia pe atunci. Apoi ne-am oprit acasă la unul dintre băieţii din grup. Mama lui pregătise o mulţime de bunătăţi şi era foarte fericită că avea casa plină de sărbători. Aveam 15 ani şi viaţa mi se părea extraordinară. De ce ai mei nu puteau fi la fel? Femeia aceea dansa alături de noi. Nu avea nimic de obiectat pentru că se fuma în sufragerie şi credea că un pahar de vin nu avea cum să ne facă rău.

Iar soţul ei nu ştia cum să ne mai facă pe plac. Dacă ar fi ştiut mama… Eram colegă de clasă cu băiatul a cărui mamă părea a fi din gaşca noastră. Mai avea un frate, cu 8 ani mai mare ca el. Nu ştiu cum, dar din prima clipă în care l-am văzut am simţit un nod ciudat în stomac. M-am îndrăgostit nebuneşte. Au urmat întâlniri pe furiş, în locuri obscure, departe de ochii lumii, cu sărutări furate şi multe încurajări din partea mamei lui. Ai mei m-ar fi închis în casă un an dacă ar fi ştiut. Voiau să învăţ, să termin o facultate, să obţin un loc de muncă bun…

Toţi învăţăm din păcatele tinereţii

În ciuda supravegherii lor exagerate, reuşeam să mă întâlnesc cu iubitul meu şi când mă trimiteau la cumpărături, şi când duceam gunoiul. Câteva minute erau de-ajuns. Eram împreună de vreo două săptămâni când inevitabilul s-a produs. Pentru că împlineam 16 ani, părinţii mi-au organizat o petrecere acasă. Prea ocupaţi cu oaspeţii, nici n-au observat că am dispărut puţin. Şi atunci i-am dăruit prietenului meu mai mare ceea ce-şi dorea mult.

Nu aş fi bănuit nicio clipă că mă va uita chiar de a doua zi. Curând, am început să-mi fac griji. Căci, din puţinele informaţii pe care le aveam la vremea aceea, se părea că eram însărcinată. A căzut cerul pe mine. Nu era ca acum şi nu aveam de unde să ştiu ce avea să se întâmple la finele anului. Mă aştepta o lungă perioadă de ruşine, exmatricularea, dispreţul celorlalţi şi dezamăgirea părinţilor. Am vrut să mă sinucid, dar eram prea laşă s-o fac. Iar ca să renunţ la sarcină, era ilegal. Vizita la ginecolog presupunea s-o anunţ pe mama.

Suntem ca două surori

Când a aflat, a suferit un şoc puternic mama mea. I-a cuprins disperarea pe bieţii părinţi. Deşi ştiau la ce riscuri şi umilinţe se expun, au hotărât să păstrez copilul. Am reuşit să-mi ţin ascunsă taina până prin luna a şasea de sarcină. Apoi am intrat în vacanţa de vară. Revoluţia a reprezentat pentru mine cu adevărat un nou început. Eram mămică de ceva vreme şi învăţam de la mama să-mi cresc copila. Mereu îmi repeta să nu o las să greşească la fel. Dar nu a fost nevoie de influenţa mea.

Pot spune cu mâna pe inimă că am o fiică model. Mereu premiantă, frumoasă şi înconjurată de prieteni, ea e mai conştientă ca mine la vârsta ei. Ştie ce vrea şi nicio tentaţie a vremurilor noastre nu a atras-o. Îi place moda, ţine la sănătatea ei şi are aspiraţii înalte. Nu de mult am condus-o la balul de absolvire a liceului şi nu mi-am putut opri lacrimile. De-acum e femeie! Când mergem undeva împreună, cei care nu ne cunosc cred că suntem ca două surori. Şi ne împăcăm la fel de bine. Suntem prietene adevărate şi am încredere în raţiunea ei.

De multe ori, gândeşte mai matur ca mine. Fiica mea e cea mai importantă lecţie pe care am primit-o de la viaţă şi sunt fericită că am reuşit să o învăţ foarte bine. Suntem ca două surori. Mi-aş dori să fiu şi o bunică la fel de tânără, căci venirea pe lume a unui copil nu e un motiv de ruşine, indiferent cine e tatăl lui, dacă acela îl vrea sau nu ori nici măcar nu ştie ce avere de preţ a lăsat în urmă.”

Sursa foto: 123rf.com