Sfinții Adrian și Natalia îți protejează căsnicia

Sfinții Adrian și Natalia

Un exemplu pentru fiecare familie creștină, în special pentru cei aflați la începutul vieții în doi, Sfinții Mucenici Adrian și Natalia sunt sărbătoriți, an de an, pe 26 august. Poate că, în zilele noastre, ceea ce au făcut ei poate fi considerat gest nebunesc, fanatism ori habotnicie dusă la extrem. 

În ciuda vârstei tinere, ei au arătat că dragostea adevărată față de Dumnezeu este oricând mai presus de toate, chiar și de dragostea față de jumătatea aleasă. Pilda lăsată de ei nu este numai un exemplu de urmat pentru cei ce se pretind a fi creștini, ci un motiv de cugetare, de reflecție asupra legăturilor dintre oameni.

Asta înseamnă dragoste de Dumnezeu!

Și-au sacrificat căsnicia pe altarul credinței și au rămas în memoria creștină pentru faptele lor inegalabile. Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia au trăit în ținutul Nicomidiei, pe vremea împăratului Maximian, cunoscut ca aprig prigonitor al creştinilor. Tânărul Adrian avea pe atunci 28 de ani, era mare dregător și își unise destinul cu cel al Nataliei, în urmă cu un an și o lună. Într-o bună zi, au fost aduși la judecată, spre a fi întemnițați, 33 de bărbați creștini. Trupurile lor erau pline de răni adânci. Surprins de chipurile lor senine și calme, în ciuda suferinței, Adrian i-a întrebat care este motivul pentru care îndură asemenea torturi.

Răspunsul lor l-a cutremurat. Dragostea pentru Hristos era mult mai puternică decât orice durere fizică. Auzindu-i, Adrian a cerut să fie întemnițat alături de ei, mărturisindu-și credința creștină. Aflând de cele întâmplate, Natalia a plâns, dar cu lacrimi de bucurie. S-a îmbrăcat cu haine de sărbătoare și a plecat să-și încurajeze și să-și laude soțul pentru hotărârea lui. A sosit și ziua în care Adrian urma să fie ucis. I s-a permis atunci să meargă să-și ia rămas bun de la familie. Zărindu-l apropiindu-se de casă, tânăra lui soție a încuiat ușa, convinsă fiind că a dat dovadă de lașitate și a renunțat la credință, pentru a scăpa de temniță. Până la urmă, aflând adevărul, l-a primit în casă. Natalia și-a condus înapoi soțul, către moarte.

De ce îi pomenim pe Sfinții Adrian și Natalia?

Ajunsă la închisoare, a îngrijit cu propriile mâini rănile infectate ale celorlalți creștini, i-a bandajat și le-a alinat durerea. Natalia l-a rugat pe Adrian ca, atunci când el se va întâlni cu Domnul Hristos, să ceară îndurare pentru ea, să fie luată la cer, pentru a nu rămâne pe mâna necredincioşilor care o vor sili să se mărite cu un păgân, întinând patul căsniciei lor. În timpul schingiuirii, ea a stat lângă el, reușind să ia, pe furiș, braţul zdrobit al soţului. L-a uns cu mir şi l-a învelit într-o pânză de purpură.

Restul moaştelor Sfântului Adrian şi ale celorlalţi 33 au fost duse în Bizanţ. La scurt timp, un tribun a obținut acordul împăratului de a se căsători cu tânăra văduvă, Natalia. Ea a plâns și s-a rugat, până când unul dintre mucenicii jertfiți i s-a arătat în vis. Și i-a spus că trebuie să ajungă la locul unde sunt moaștele lor. A fugit spre Bizanț, cu brațului soțului ei ascuns la piept. A adormit rugându-se la sfintele moaște și nu s-a mai trezit. Deși nu a fost torturată fizic și ucisă, la fel ca ceilalți martiri, Natalia a căpătat titlul de Muceniță pentru credința ei și, mai ales, pentru devotamentul față de soțul ei.

Sfinții Adrian și Natalia au crezut cu adevărat și au împlinit prima și cea mai importantă poruncă, pe care mulți o trec cu vederea: „iubește-L pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din toată puterea și din tot cugetul.”

Sursa foto: wikimedia.org

Loading...