Sarea rafinată și efectele sale asupra organismului

Sarea rafinată și efectele sale asupra organismului

Sarea rafinată sau cea iodată după cum o știe toată lumea este sărăcită de toate oligoelementele benefice, astfel că ajunge să aibă mai multe efecte negative asupra organismului. Ce ar trebui să știi despre consumul de sare rafinată sau iodată.

Sarea rafinată

Românii consumă zilnic de 2-3 ori mai multă sare “iodată” decât cantitatea recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care este de 5 grame de sare, informează Protecţia Consumatorilor din România (APC România).

Acest consum ridicat de sare explică rata ridicată a hipertensivilor- circa 40% din populația adultă a țării noastre, dar și numărul mare de decese provocate de bolile cardiovasculare și atacurile cerebrale.

Sarea iodată nu are nicio calitate terapeutică, ba dimpotrivă.

În compoziția sa sunt adăugați antiaglomeranți (pentru a rămâne uscată și fină), iod sub formă de iodat sau iodură de potasiu, ferocianură de potasiu, carbonat de sodiu, de magneziu.

Sarea rafinată sau iodată este destinată consumului uman, a animalelor, în industria alimentară, dar și în cea de explozivi și armament.

Produsele alimentare procesate, unele medicamente au și ele iod, iar împreună alterează, în timp, starea de sănătate a omului.

Se consumă atât de multă sare rafinată și produse cu iod că nici nu ar trebui să ne mai întrebăm de ce multe persoane sunt bolnave și au probleme, în special, cu glanda tiroidă.

Supraîncărcarea organismului cu iod conduce la o serie de tulburări ale metabolismului și la un sistem imunitar slăbit.

Sarea rafinată sau iodată este la fel de nocivă ca și zahărul.

3 tipuri de sare pe care e bine să le ai în casă

Obligați să consumăm sarea rafinată sau iodată

Obligativitatea folosirii sării iodate atât pentru consumul uman, cât și în hrana animalelor și în industria alimentară a fost decisă în anul 2002 printr-o Hotărâre de Guvern.

Timp de 2 ani, pe teritoriul României au fost interzise importul în vederea comercializării, precum şi producţia şi comercializarea de sare neiodată pentru utilizarea în alimentaţia omului, hrana animalelor şi în industria alimentară.

Din anul 2004 s-a permis comercializarea sării neiodate numai prin reţeaua de magazine PLAFAR, magazine naturiste şi farmacii, în segmentul produselor care nu necesită reţete pentru achiziţionare, ambalată în cantităţi ce nu depăşesc 0,5 kg, obligație care a rămas valabilă și în prezent.

De la 1 mai 2004 a intrat în vigoare modificarea HG nr 568/2002 în privința eliminării obligativității folosirii sării iodate din hrana animalelor şi din industria alimentară, cu o singură excepție, și anume folosirea acesteia numai la fabricarea pâinii.

O nouă modificare a acestui act normativ în privința folosirii sării iodate s-a realizat în anul 2006, când a devenit obligatorie și la fabricarea produselor de panificație.

În prezent, mulți producători din industria alimentară folosesc sarea iodată și în alte ramuri ale industriei, cu toate că acest lucru nu mai este obligatoriu decât pentru industria pâinii și a produselor de panificație, fapt ce poate genera probleme de sănătate consumatorilor.

Prin obligativitatea consumului de sare rafinată se consumă mult iod – din carnea de animale, din legume precum algele, etc, medicamente, la care mai adăugăm și în preparatele de acasă, iar rezultatul este o intoxicație cu iod.

Fiecare persoană are nevoie de o anumită cantitate de iod, iar acest exces poate conduce la îmbolnăvire.

Nu știi de ce aport ai nevoie, iar neatenția și neinformarea poate conduce la probleme de sănătate.

Glanda tiroidă este afectată de supraîncărcarea cu iod ceea ce duce la supraactivarea ei, la inflamare, aritmii cardiace, insomnii, anxietate, stări de nervozitate.

Există ambalaje de sare ce au trecut pe etichetă clorura de sodiu, iar acest lucru înseamnă că sarea respectivă este rafinată/iodată.

Ce trebuie să știi despre hipertiroidism

Culorile sunt un indicator

Sarea rafinată are culoarea albă, culoarea gri-alb este nerafinată, la fel și culoarea roz a sării.

Culorile mai sunt indicatori și pentru conținutul de minerale și oligoelemente. Sarea nerafinată le conține pe acestea două.

Sarea are și termen de valabilitate. Ce indică el

Protecţia Consumatorilor din România (APC România) informează că sarea neiodată are termen de valabilitate nelimitat (8% dintre produsele analizate).

Sarea iodată termenul de valabilitate variază între 1 an și 20 de ani, în funcție de substanțele chimice adăugate în procesul de iodare a sării.

Variațiile termenului de valabilitate demonstrează toxicitatea sării iodate, dată de substanțele chimice adăugate în procesul de iodare a sării.

În procesul industrial de iodare a sării se folosesc următoarele substanţe chimice: iod, iodat de potasiu, iodură de potasiu, carbonat de sodiu, carbonat de magneziu, ferocianură de potasiu.

Studiu APC Romania despre sarea rafinată

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) a achiziționat, în prima parte a lunii decembrie, a.c., 25 sortimente de sare din marile structuri comerciale (hipermarketuri / supermarketuri), fabricată/distribuită de 16 agenţi economici, cu gramajul cuprins între 90 g și 1000 g, în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestui tip de produs și potențialele efecte asupra sănătății consumatorilor.

Sortimentele de sare analizate sunt următoarele:

– Sare iodată alimentară de masă recristalizată – Salina Cacica;

– Sare de masă iodată – Olympia;

– Sare marină iodată – Ilida;

– Sare de mare iodata cu verdeţuri de Provence – Pirifan;

– Sare de mare grunjoasă, iodată cu piper – Pirifan;

– Sare de masă iodata extra fină recristalizată – Defne;

– Sare iodată alimentară de masă gemă extra fină – Salina Slănic Prahova;

– Sare de mare naturală iodată pentru gătit şi masă – Hera

– Sare de mare fină iodată pentru bucătărie – Niki

– Sare de mare fină iodată – SanoVita

– Sare fină iodată – Himalaya

– Sare de mare iodată semigrunjoasă – Ilida

– Sare de masă iodată extra fină – Xion

– Sare de mare iodată – Kamis

– Sare de mare iodată (granule) – Dora

– Sare de mare iodată – Orient

– Sare de mare naturală iodată – Kalas

– Sare de mare iodată – CIO

– Sare de mare iodată – Kotanyi

– Sare de mare lichidă – Pic de sare

– Sare de mare iodată fină – Cora

– Sare roz de Himalaya cristale neiodata – Solaris

– Sare gemă fină alimentară neiodata– Solaris

– Sare neiodată – Naturalia

– Sare de mare iodată grunjoasă – Natur All green.

Din analizarea sortimentelor de sare a reieşit că în procesul de iodare a sării substanţele menţionate mai sus se regăsesc după cum urmează:

– La 52% din tipurile de sare analizate s-a folosit iodatul de potasiu;

– La 40% din tipurile de sare analizate s-a folosit ferocianură de potasiu;

– La 36% din tipurile de sare analizate s-a folosit iodul;

– La 32% din tipurile de sare analizate s-a folosit carbonatul de sodiu;

– La 28% din tipurile de sare analizate s-a folosit iodura de potasiu;

– La 4% din tipurile de sare analizate s-a folosit carbonat de magneziu;

Sarea roz  – de ce este bună pentru sănătate

Aditivi din sarea rafinată

În cele 25 de produse analizate s-au identificat 6 tipuri de substanţe şi aditivi alimentari, după cum urmează: iod, iodat de potasiu, iodură de potasiu, carbonat de sodiu, carbonat de magneziu şi ferocianură de potasiu.

Iod – este un element chimic utilizat, printre altele, în scopuri nutriționale și medicinale.

Iodul este întâlnit în organismul uman în glanda tiroidă; alte organe care prezintă concentrații de iod sunt glandele salivare, stomacul, glanda pituitară și ovarele.

În tiroidă, iodul este folosit la sinteza hormonilor tiroxinei și triiodotironinei, hormoni care au rol reglator al anumitor funcții metabolice, în special în controlul temperaturii.

Organismul persoanelor din societățile dezvoltate asimilează iodul din hrană în proporție mai redusă decât persoanele din comunitățile tradiționale, din cauza diferențelor în compoziția alimentației.

Laptele este o sursă majoră de iod, nivelul acestuia dublându-se în anii recenți, deoarece hrana vițeilor este suplimentată cu iod și pentru că, înainte de muls, ugerele sunt dezinfectate cu antiseptice pe bază de iod.

Alimentele cele mai bogate în iod

Acestea sunt codul, scoicile, creveții, heringul, semințele de floarea-soarelui, algele și ciupercile.

Atunci când este ingerat direct poate provoca gastroenterite severe, fiind un compus coroziv.

Vaporii de iod pot provoca iritații pulmonare severe. De asemenea, contactul iodului cu pielea poate provoca arsuri severe.

Iodat de potasiu – este un agent de oxidare, folosit uneori în iodarea sării de masă pentru prevenirea deficienței de iod.

Este utilizat și în unele formule pentru bebeluși sau ca agent de maturare în produse de panificație.

Iodura de potasiu – este utilizată ca supliment nutriţional în hrana pentru animale și în alimentele destinate consumului uman.

Este utilizată pentru iodarea sării de masă. În cantități mari poate declanșa sau înrăutăți hipertiroidismul sau hipotiroidismul.

Poate provoca sialadenita (o inflamație a glandelor salivare), tulburări gastrointestinale, reacții alergice.

Ferocianura de potasiu – E536 – este un agent antiaglomerant, utilizat în sarea de bucătărie.

La peste 100 grade C ferocianura de potasiu se descompune în cianură de potasiu și clorură de fier, fapt ce provoacă reducerea transportului de oxigen către sânge, dificultăți în respirație, dureri de cap și amețeli.

Carbonatul de sodiu – E500 – este un aditiv alimentar utilizat ca regulator de aciditate, agent antiaglomerant, agent de creștere și stabilizator. Nu se cunosc efecte adverse.

Carbonatul de magneziu – E504 – este utilizat pentru reducerea umidității sării de masă. În cantități mari poate avea efecte laxative.

Tu ce tip de sare folosești?

Sarea rafinată/iodată și efectele asupra organismului

Consumul de sare iodată are efecte negative asupra organismului uman, dintre care cele mai grave sunt următoarele :

– suprasolicitarea rinichilor și a altor organe interne;

– disfuncții tiroidiene la persoanele sensibile;

– încetinirea proceselor metabolice și apariția obezității;

– slăbirea sistemului imunitar;

– cancer de tiroidă, în special cancerul papilar

– senzații permanente de cald (ce au ca efect intoleranța la cald)

– tulburări ale somnului, hipertensiune, anxietate și nervozitate;

– tireotoxicoză.

Datele statistice ale Ministerului Sănătății despre consumul obligatoriu al sării iodate

Aceste date arată că starea de sănătate a românilor s-a înrăutățit în loc să fie ameliorată.

De când a fost introdusă legea, numărul cancerelor tiroidiene, a hipertiroidiilor, dereglărilor hormonale și a altor afecțiuni a crescut.

Îți punem la dispoziție un dicționar medical de boli, semne, simptome și metode de tratament, care să te ajute să afli mai multe despre corpul tău și despre modul în care el funcționează.

Sursa foto

Save