Regulament “Copilul tau, vedeta noastră!”

Regulament “Copilul tau, vedeta noastră!”

SECŢIUNEA 1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI PROMOŢIONALE

Campania promoţională “Copilul tau, vedeta noastră!”, desfășurată de siteul libertateapentrufemei.ro, este organizată de RINGIER ROMANIA, cu sediul in Bucuresti, Bd. Dimitrie Pompeiu Nr. 6, înmatriculată la Registrul Comerţului cu nr. J40/10882/1996 şi codul fiscal RO 9060359, având cont curent nr. RO27BACX0000001044222000, deschis la banca Unicredit – sucursala Grigore Mora, şi la AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, în baza notificării nr. 5216/2007 (denumită în continuare “Organizator” sau “RINGIER ROMÂNIA”).
Decizia de derulare a campaniei promoţionale conform regulilor din prezentul regulament este finală si obligatorie pentru participanţi. Campania se va derula conform prevederilor prezentului regulament (“Regulamentul”), obligatoriu pentru toţi participanţii. Regulamentul campaniei va fi publicat pe perioada desfăsurării campaniei pe site-ul  www.libertateapentrufemei.ro, in pagina de concurs a site-ului www.libertateapentrufemei.ro/concurs. Regulamentul este disponibil, în mod gratuit, oricărui solicitant la adresa Organizatorului RINGIER ROMÂNIA, bd. Dimitrie Pompeiu, nr 6, sector 2, Bucuresti.
Organizatorul îsi rezervă dreptul de a modifica/completa şi/sau schimba Regulamentul, precum şi dreptul de a suspenda şi/sau înceta desfăsurarea Campaniei, cu condiţia înstiintării prealabile a participanţilor, pe site-ul www.libertateapentrufemei.ro,  cu privire la orice modificare/completare a vreuneia din prevederile acestuia si prin întocmirea unui Act Aditional la prezentul regulament, notificat şi autentificat. Eventualele modificări vor intra în vigoare numai după ce vor fi aduse la cunoştinţa publicului pe site-ul www.libertateapentrufemei.ro.

SECŢIUNEA 2. TEMEIUL LEGAL

Campania promoţională “Copilul tau, vedeta noastră!”, desfășurată de siteul libertateapentrufemei.ro, este organizată în conformitate cu prevederile legale in vigoare. Orice eroare în declararea datelor personale nu atrage răspunderea Organizatorilor. Ca atare, aceştia nu au niciun fel de obligaţie în cazul furnizării unor date eronate care au dus la imposibilitatea transferului în condiţii normale a premiului.

SECŢIUNEA 3. LOCUL DE DESFĂSURARE ŞI DURATA CAMPANIEI PROMOŢIONALE

Campania promoţională “Copilul tau, vedeta noastră!”, desfășurată de siteul libertateapentrufemei.ro, este organizată şi se desfăşoară pe întreg teritoriul României, în conformitate cu prevederile prezentului Regulament Oficial.
Campania promoţională “Copilul tau, vedeta noastră!”, desfășurată de siteul libertateapentrufemei.ro, se desfăşoară pe site-ul libertateapentrufemei.ro, in pagina de concurs, în perioada 01.02.2017 – 31.12.2017.

SECŢIUNEA 4. DREPTUL DE PARTICIPARE

Campania promoţională ““Copilul tau, vedeta noastră”, desfășurată de siteul libertateapentrufemei.ro, este deschisă tuturor persoanelor fizice cu reşedinţa în România, cu vârsta de cel puţin 18 ani, împliniţi până la data începerii Campaniei şi care respectă prevederile prezentului regulament oficial. Participarea la această Campanie implică cunoaşterea şi acceptarea integrală, expresă şi neechivocă a prezentului Regulament Oficial.
Nu sunt eligibile pentru a participa la campania promoţională “Copilul tau, vedeta noastră!”,”, desfășurată de revista Libertatea pentru femei, angajaţii şi/sau colaboratorii RINGIER ROMÂNIA, precum şi rudele acestora până la gradul IV inclusiv, persoanele juridice sau asociaţiile familiale sau acele persoane fizice sau juridice, în care RINGIER ROMÂNIA deţine participaţii, funcţii sau au vreun interes, indiferent de natura acestuia, precum şi angajaţii agenţiilor implicate şi ai companiilor distribuitoare ale RINGIER ROMÂNIA şi rudele acestora, până la gradul IV inclusiv.
Prin participarea la această Campanie, participanţii sunt de acord să se supuna şi să respecte prevederile, termenii şi condiţiile prezentului Regulament Oficial. Prin participarea la campanie se consideră acceptarea automată a înregistrarii în baza de date de consumatori a companiei RINGIER ROMÂNIA şi a primirii oricăror tipuri de mesaje legate de campanie din partea Organizatorului.
Regulamentul este disponibil pe pagina de concurs a site-ului libertateapentrufemei.ro sau va fi comunicat gratuit oricui solicită o copie a regulamentului, la adresa organizatorului: RINGIER ROMÂNIA, Bd. Dimitrie Pompeiu nr.6, sector 2, Bucureşti.

SECŢIUNEA 5. MECANISMUL CAMPANIEI PROMOŢIONALE

Fiecare participant la aceasta campanie trebuie să posteze pe siteul www.libertateapentrufemei.ro la sectiunea “Copilul tau, vedeta noastra” o fotografie sau un filmuleț al copilului său (vârsta maximă 6 ani), însoțit de numele copilului și vârsta, sau să le trimită pe adresa vedeta@libertateapentrufemei.ro, cu specificatia pentru concursul “Copilul tau, vedeta noastră!”. Concurentii pot înscrie o singură poză sau un singur filmuleț pentru fiecare copil, în decursul unei luni. Participanții care vor înscrie mai multe poze sau mai multe filmulețe pentru același copil, în decursul aceleiași luni calendaristice vor fi descalificați. Pe parcursul inscrierilor, Organizatorul va verifica periodic voturile obtinute de concurenti. In cazul in care se vor observa fraude, tentative de frauda sau fraudarea sistemului de vot prin mijloace electronice sau alte mijloace, participantul va fi descalificat automat.

În fiecare lună, site-ul libertateapentrufemei.ro premiază cel mai votat copil (fotografie sau video) cu jucării în valoare de 150 de lei. În plus, primii patru copii care au adunat cele mai multe voturi în decursul unei luni, la secțiunea foto, au sansa de a fi publicati o singura data in revista ”Libertatea pentru femei”. In aceasta campanie intra toti participantii care trimit fotografii în perioada aferentă fiecărei luni (de pe 1 până pe 30 sau de pe 1 până pe 31 ale lunii). ATENTIE! Pentru a beneficia de mai multe șanse, ideal ar fi ca pozele să fie trimise la începutul lunii. Prin trimiterea și postarea fotografiilor cu minori, participanții garantează faptul că au dreptul legal să le publice și își exprimă acordul pentru publicarea pe site-ul libertateapentrufemei.ro, răspunzând personal în cazul în care aceste poze lezează imaginea sau drepturile unei terțe părți.
ATENTIE! Pozele care conțin nuditate explicită sau sunt indecente NU vor fi publicate. Un copil nu poate câștiga premiul lunar mai mult de o dată la trei luni. Dacă acesta va fi cel mai votat copil, premiul se acordă automat celui clasat pe locul următor.

SECŢIUNEA 6. PREMIILE CAMPANIEI PROMOŢIONALE

Marele premiu al acestei campanii constă în jucării în valoare de 150 de lei și se acordă o dată pe lună. Beneficiarul premiului este cel mai votat copil (fotografie sau video).  Cei mai votați patru copii pot apărea în revista Libertatea pentru femei. Săptămânal, alți trei micuți norocoși, aleși aleatoriu printr-un generator de numere, primesc DVD-uri cu cele mai frumoase filme animate. La tragerea la sorți săptămânală participă toate fotografiile și toate filmulețele înscrise de luni până duminică, indiferent de numărul de voturi contabilizat, iar câștigătorul este anunțat în fiecare luni, până la ora 16.00. Câștigătorii premiilor săptămânale participă în continuare la concursul lunar.
În cadrul acestei campanii promoţionale nu se permite acordarea contravalorii în bani a premiilor  sau schimbarea premiilor. Premiile din imaginile de pe materialele de prezentare sunt cu titlu informativ.

SECŢIUNEA 7. DESEMNAREA CÂŞTIGĂTORILOR

Câștigătorul marelui premiu va fi stabilit în urma voturilor şi va fi publicat pe site-ul libertateapentrufemei.ro si pe pagina de Facebook Libertatea pentru Femei, cel tarziu pe data de 3 a fiecărei luni. Câștigătorii săptămânali vor fi  publicați pe site-ul libertateapentrufemei.ro în secțiunea „Câștigătorii săptămânii” si pe pagina de Facebook Libertatea pentru Femei,

SECŢIUNEA 8. ANUNŢAREA ŞI VALIDAREA CÂSTIGATORILOR, ACORDAREA PREMIILOR

Câștigătorul marelui premiu și câștigătorii săptămânali vor fi anunțați pe site-ul libertateapentrufemei.ro si pe pagina de Facebook ”Copilul tau, vedeta noastră”. Premiul poate fi revendicat in maximum 30 de zile calendaristice de la anuntarea castigatorului, termen dupa care se pierde dreptul de revendicare. Pentru a-si revendica premiul, câştigătorul este obligat să contacteze departamentul de marketing la adresa concursuri@ringier.ro, prin: menţionarea premiului, numelui, prenumelui, numărului de telefon şi a adresei la care va fi trimis premiul, în cazul câstigatorilor din provincie. Numele şi prenumele trebuie să coincidă cu cele completat pe site, în momentul postării răspunsului.
Dacă are domiciliul în Bucureşti, acesta îşi poate ridica premiul în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la revendicare, de luni până vineri între orele 10:00-18:00 de la sediul Ringier din Bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 6, sector 2, Bucureşti. Premiul va fi înmânat numai în baza buletinului de identitate/cartii de identitate.
În cazul în care câştigătorul este din provincie, premiul va fi expediat în termen de 30 de zile calendaristice de la data revendicării premiului.

SECŢIUNEA 9. LIMITAREA RĂSPUNDERII

Toate litigiile referitoare la dreptul de proprietate a premiilor nu vor influenţa principiul conform căruia Organizatorul Campaniei va acorda premiul persoanei care respectă prevederile acestui Regulament Oficial. Din momentul primirii premiilor de către câştigator, Organizatorul nu mai răspunde de integritatea şi calitatea acestora.
În cazul în care Organizatorul constată ca un câştigător nu a îndeplinit şi/sau nu a respectat condiţiile stipulate de prezentul Regulament Oficial, Organizatorul îsi rezervă dreptul de a suspenda oricând drepturile şi beneficiile ce revin câstigatorului, fără ca Organizatorul să datoreze vreo despăgubire sau plată respectivului câstigator. În cazul în care Organizatorul constată asemenea situaţii după ce premiul a fost deja acordat, respectivul câstigator va restitui Organizatorului valoarea premiului şi cheltuielile aferente suportate de Organizator în legatură cu aceasta.
Organizatorul este îndreptatit sa ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de frauda a sistemului, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea sau costurile acestei Campanii. Organizatorul are dreptul de a cere urmarirea în instanţă a respectivelor persoane, pe baza dovezilor existente.

SECŢIUNEA 10. MINORII ŞI PERSOANELE LIPSITE DE CAPACITATE DE EXERCITŢIU

În cazul în care câstigatorul unuia dintre premiile oferite în Campanie este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu, sau persoană în imposibilitate fizica de a se deplasa, aceasta este îndreptăţită să intre în posesia premiului prin intermediul părintelui, tutorelui sau reprezentantului său legal, sau al oricărei alte persoane împuternicite în acest sens.
În cazul în care câstigatorul unuia dintre premiile oferite în Campanie este o persoană cu capacitate de exerciţiu restransă, aceasta este îndreptatita să intre în posesia premiului prezentând acordul scris al părintelui, tutorelui sau reprezentantului său legal, sau al oricărei alte persoane împuternicite în acest sens.
Organizatorul este absolvit de orice răspundere decurgând din acordarea oficială a premiului reprezentanţilor persoanelor aici indicate, care au justificat calitatea acestora, precum şi de plata oricăror despăgubiri sau soluţionarea reclamaţiilor de orice natură legate de această provenite de la terţe părţi.

SECŢIUNEA 11. CONFIDENŢIALITATEA DATELOR

RINGIER ROMÂNIA prelucrează date personale în conformitate cu Legea 677/2001, în calitate de operator date personale, sub notificarea cu numarul  5216/2007 la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Toate datele personale ale Participanţilor, furnizate de către aceştia devin proprietatea Organizatorului. Datele personale colectate de Organizator vor fi folosite pentru campanii viitoare de marketing direct doar dacă persoanele vizate şi-au dat acordul expres şi neechivoc în acest sens. Datele personale colectate în cadrul acestei campanii promoţionale nu vor fi dezvăluite către terţi cu excepţia cazurilor în care operatorul trebuie să respecte obligaţiile impuse de legislaţia în vigoare.
Persoanele fizice participante la campanie au conform Legii 677/2001, următoarele drepturi: dreptul la informare (art. 12), dreptul de acces la date (art. 13), dreptul de intervenţie asupra datelor (art. 14) şi dreptul de opoziţie (art.15). În vederea exercitării acestor drepturi, participantul la Campanie va transmite o cerere scrisă, datată şi semnată către RINGIER ROMÂNIA, cu sediul în Bd. Dimitrie Pompeiu, nr 6, sector 2, Bucuresti.

SECŢIUNEA 12. ÎNCETAREA CAMPANIEI

Prezenta campanie poate înceta numai în cazul apariţiei unui eveniment ce constituie forta majoră* sau printr-o decizie a Organizatorului.
*Forta Majoră, convenită ca fiind evenimentul imprevizibil şi de neînlăturat, petrecut după intrarea în vigoare a prezentului regulament şi care împiedică partea sau părţile să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, exonereaza de răspundere partea care o invocă, pe durata de existenţă a cazului de Forta Majora, confirmat de Camera de Comert şi Industrie a României.

SECŢIUNEA 13. LITIGII

Eventualele litigii apărute între Organizator şi Participantii la prezenta campanie se vor rezolva pe cale amiabila sau în cazul în care aceasta nu va fi posibila, litigiile vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti române competente.
Eventualele reclamaţii legate de derularea campaniei se vor putea trimite pe următoarea adresa: RINGIER ROMÂNIA, cu sediul în Bd. Dimitrie Pompeiu, nr 6, sector 2, Bucureşti, în termen de maxim 4 (patru) săptamâni de la data tragerii la sorţi. După această data, Organizatorul nu va mai lua în consideratie nici o contestaţie.

RINGIER ROMANIA SRL

Loading...