Luminile misterioase care anunță marile cutremure

Luminile misterioase care anunță marile cutremure

Zona Vrancei a devenit mai activă în vara acestui an și avem aproape în fiecare săptămână câte un cutremur de aproximativ 4° pe scara Richter. Cele mai periculoase cutremure sunt cele care depășesc 5,5 sau 6 grade, iar acestea se pare că sunt precedate adesea de fulgere și descărcări electrice stranii. Iată ce spun specialiștii despre luminile misterioase care ne avertizează când vine un cutremur mare.

 

Luminile misterioase care preced cutremurele sunt asemănătoare unor fulgere globulare. Sunt descărcări electrice colorate în nuanțe vii de galben, portocaliu sau violet și se văd cel mai bine noaptea.

Ele au fost prima dată consemnate acum 300 de ani, dar oamenii de știință credeau că sunt simple fabulații. Tehnologia modernă a permis oamenilor simpli să le filmeze și să le fotografieze, dovedind astfel că nu sunt simple povești.

Cele mai multe înregistrări au apărut pe internet în Japonia și America, în zonele cu o activitate seismică bogată. Fără să fie nori, fără să vină furtuna, cu 30 sau cu 10 minute înainte de declanșarea unui cutremur mare, apăreau pe cer luminile misterioase asemeni unor fulgere.

Descărcările electrice ar putea avertiza populația

Multă vreme nimeni nu s-a gândit să studieze luminile misterioase, mai ales că ele nu apar întotdeauna când au loc cutremure de proporții. Dar câteva echipe de cercetători americani și turci s-au hotărât să studieze fenomenul.

Americanii sunt de părere că descărcările electrice sunt cauzate de frecarea straturilor de pământ, care generează o sarcină electrică uriașă, risipită apoi în atmosferă. Ei au folosit făina pentru a realiza un experiment simplu. Au pus făină într-un recipient pe care l-au agitat ca și cum ar fi fost supus unei forțe tectonice. În cantitatea omogenă de făină au apărut crăpături, iar separarea straturilor a generat o forță de 200 de volți.

Luminile misterioase, un fenomen fizic inedit și periculos

Echipa profesorului Troy Shinbrot, de la Universitatea Rutgers din New Jersey, a descoperit astfel nu doar o explicație plauzibilă pentru luminile misterioase, ci și un fenomen fizic de care nimeni nu avea habar. Dacă acest fenomen are loc de-a lungul faliilor tectonice, mișcarea pământului generează milioane de volți care strălucesc în atmosferă.

Cercetătorii turci au montat deja turnuri prin care măsoare voltajul din atmosferă, în zonele cu o activitate seismică bogată. Ei speră astfel să poată depista cel puțin cu un sfert de oră înainte un cutremur de magnitudine mare și să avertizeze populația. Dar apariția luminilor misterioase este uneori slabă, chiar dacă are loc un seism puternic.

Profesorul Shinbrot consideră că nu este vorba de electricitatea statică pe care o cunoaștem deja, ci de un alt fenomen misterios, pe care urmează să îl studiem.

foto: luminile colorate surprinse, în 2008, în zona Sichuan din China