Poveste de viață: Fără el nu aș fi simțit niciodată gustul fericirii adevărate

Fără el, viața e incompletă.

Fără el, viața e incompletă. Că iubirea nu ţine cont de nimic se ştie prea bine deja. În cazul Marianei, dragostea a apărut pe neaşteptate, într-o perioadă grea, după un divorţ dificil şi concedierea de la locul de muncă. Talismanul ei norocos se numeşte Cristian.

Fără el, nu ar fi fost nimic

„Când l-am cunoscut pe Cristi, eram ca un vas în derivă, fără niciun scop în viaţă. După o căsnicie eşuată, ce a durat mai bine de 4 ani, în care am avut de suportat un soţ posesiv şi violent, după un divorţ complicat, am mai primit o lovitură de la soartă: preavizul înaintea concedierii. În acest punct critic al vieţii l-am cunoscut pe Cristian. A apărut nu pe un cal alb, aşa cum vin toţi prinţii din poveşti, ci într-o Dacie veche şi prăfuită.

Ne ştiam de ceva vreme, de la serviciu. Obişnuiam să mai bem câte o cafea şi să fumăm o ţigară în balconul instituţiei. Şi acum mă felicit pentru că l-am invitat în oraş, într-o zi. Deşi ştiu că nu se cade ca o doamnă să facă primul pas. E un om răbdător, înţelegător, optimist, care mă ajută să trec peste obstacole şi greutăţi. El e tot ce mi-am dorit. Și nimic nu ar putea fi la fel fără el. Pe atunci era student, iar eu urmam masteratul.

Născuţi sub aceeaşi stea norocoasă

A fost o perioadă în care am trăit ca-ntr-un vis, învăluită parcă într-o vrajă. Am simţit de la început că avem multe în comun şi că nu ne-ar ajunge o viaţă să ne împărtăşim toate gândurile. Însă, nu m-am aşteptat să mă îndrăgostesc atât de repede! Totul a decurs de la sine şi orice făceam împreună ne arăta  că eram meniţi unul celuilalt. Cel mai mult mă surprindea şi mă contraria totodată modul în care ne intuiam reciproc sentimentele şi gândurile.

Abia mai târziu am aflat că suntem născuţi în aceeaşi zodie, în aceeaşi lună. Numai aşa pot să-mi explic de ce în continuare ne putem “citi” gândurile şi presimţi reacţiile în diverse situaţii. Până şi pasiunile noastre sunt commune. Cristian e talismanul meu norocos. El a adus cu sine un şir lung de bucurii în viaţa mea. Mi-am găsit un serviciu foarte bun, stabil, aşa cum mi-am dorit mereu, am terminat studiile şi tot ce e mai bun şi bine şi-a făcut loc în jurul meu.

Viaţa ca o binecuvântare

Chiar dacă nu trecuse nici măcar un an de când ne-am cunoscut, el m-a cerut în căsătorie. Mă emoţionez şi acum când îmi aduc aminte cum a ascuns el o cutiuţă cu inelul de logodnă într-o geantă a mea… Când am găsit inelul, Cristi şi-a pus sufletul în palme şi mi-a mărturisit că vrea să ne petrecem restul zilelor împreună. În ciuda faptului că, de-a lungul timpului, mi-a scris răvaşe şi poezii care mi-au cucerit inima, jurasem eu, la un moment dat, că nu mă voi mai mărita niciodată, după suferinţele îndurate în prima căsnicie.

Totuşi, tandreţea şi romantismul lui m-au făcut să accept să-i fiu alături. Visul lui de a deveni tată s-a împlinit după numai 7 luni de la nuntă, când a venit pe lume primul nostru fiu. Am ajuns pe culmile fericirii atunci. Dar Dumnezeu a vrut să ne aducă cel mai frumos dar la aniversarea a 3 ani de căsnicie şi am fost binecuvântaţi cu încă un băiat. Şi ce dacă anii au trecut? Nouă ne place să retrăim, din când în când, clipele primelor întâlniri, la un pahar de vin şi la lumina lumânărilor, după o masă delicioasă, depănând amintiri.”

Sursa foto: 123rf.com