Poveste de viață: „Dragul meu drag îmi este în continuare alături, chiar și de acolo, din Cer”

dragul meu drag

Dragul meu drag e o expresie poate prea puțin folosită. Dar, chiar dacă soarta necruţătoare a despărţit-o pe Eugenia de omul iubit, ea ne arată că dragostea adevărată nu are vârstă şi nu poate pieri din suflet niciodată.

„Deşi e poate greu de crezut pentru unii, iubirile nemuritoare nu sunt desprinse doar din file îngălbenite de roman, ci chiar frânturi din realitate. Mie mi-a fost dat să trăiesc o astfel de dragoste adevărată, vreme de 42 de ani, timp în care am simţit inima omului de lângă mine bătând la unison cu a mea. Soţul meu mi-a picurat în suflet o iubire nesfârşită.

Suflete pereche şi dincolo de moarte

Dragul meu drag era un bărbat puternic, credincios, fidel, adaptabil, liniştit, poate puţin cam pesimist şi nepăsător, curios şi cheltuitor, dar ura singurătatea şi îi plăcea să fie pedant. Sunt trăsături ce par învechite, greu de întâlnit în zilele noastre. Din nefericire, în urmă cu 5 ani, a plecat… L-am pierdut pentru totdeauna, dar mă consolez cu gândul că nu m-a părăsit cu voia lui. Nu ar fi făcut-o niciodată.

Numai Dumnezeu ştie cât îmi lipseşte! Pe de altă parte, ştiu că mă veghează. Îl simt aproape. E trist că nu e lângă mine, ci departe, în ceruri… Întorc în timp firul amintirilor şi, deşi vreau să-mi alung tristeţea şi teama, chinul sfâşietor al aşteptării mă doboară, iar ochii mi se umplu de lacrimi. Totul s-a frânt, iar eu trebuie să merg mai departe, de una singură, de dragul nostru.

Durerea se stinge, dorul pentru dragul meu drag rămâne

Trăiesc cu sufletul inundat de lacrimi, dar ştiu că trebuie să lupt. Cu siguranţă, în timp, durerea va păli, dar cicatricile inimii vor rămâne până în clipa în care îi voi fi din nou alături. Îl visez şi acum, după 5 ani. Deschid dulapul cu hainele lui, le strâng în braţe şi plâng. Parcă timpul ar avea o altă valoare. Aş vrea să fiu mai optimistă, dar nu sunt încă pregătită. Ştiu că într-o zi voi putea privi cu detaşare trecutul şi voi reuşi să zâmbesc în faţa amintirilor. Până atunci însă, nu-mi rămâne decât să mă gândesc.

Când moartea îţi răpeşte fiinţa dragă, realizezi cât de inutile sunt eforturile de face ceva în viaţă. Alergi, agoniseşti, cobori şi urci din nou hopurile vieţii, dar când „coasa” calcă iarba pe lângă pragul tău, înţelegi că totul a fost în zadar. Chiar dacă dorul mă usucă, nu contenesc să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru anii de fericire şi să-mi spun cât de des pot: „Curaj şi iar curaj!” Firul vieţii se deapănă şi duce cu el mâhnirea şi suferinţa, iar rănile sufletului se spală în apele uitării. Mă las în grija Celui de Sus, a rugăciunilor şi a speranţelor.”

Sursa foto: 123rf.com