Cum să alegi carnea de miel proaspătă și dulce

cotlete de miel la cuptor

Carnea de miel face parte din tradiția de Paște și nu lipsește de pe masa de sărbătoare. Iată cum să alegi carnea de miel proaspătă, fie că mergi în piață, fie că te duci la cel mai apropiat supermarket.

 

Multe gospodine păstrează obiceiul de a cumpăra un miel întreg de Paște. Astfel, ele știu sigur că au carne de miel proaspătă pentru drob și pentru friptură. Dar pentru cei care vor să pregătească o cantitate mai mică, iată câteva sfaturi care îi ajută să aleagă carnea dulce și bună.

Carnea de miel proaspătă trebuie să fie roz

Uită-te cu atenție la culoarea cărnii din galantar. Aceasta trebuie să fie roz, să fie curată și să aibă suprafața uscată. Dacă este mai închisă la culoare, nu cumpăra. Și nu te lăsa păcălită de vânzătorul care spune că unele rase de miei au carnea mai colorată. Nu există diferență de culoare între rase. De asemenea, dacă ți se pare că bucățile de carne sunt umede sau lipicioase, ferește-te de ele. Asta înseamnă că au fost tăiate de ceva vreme, congelate și decongelate înainte de a fi puse la vânzare.

Privește și pielea, dacă sunt bucăți expuse cu tot cu piele

Pielea unui miel proaspăt sacrificat trebuie să aibă o culoare galbenă spre alb și să nu pară lipicioasă. Dacă este un galben murdar, animalul a fost sacrificat de ceva vreme.

Mirosul de oaie este important!

Ca să fii sigură că iei carne de miel proaspătă, cere vânzătorului o bucată să o miroși. Aceasta trebuie să aibă o aromă specifică de oaie, proaspătă și ușor accentuată. Dacă este prea puternică sau lipsește, trebuie să îți pui niște semne de întrebare.

Verifică eticheta sau ștampila de pe carcasă

Nu cumpăra carne de miel până nu vezi ștampila sau eticheta. Aceasta trebuie să conțină țara de proveniență și data sacrificării. Dacă aceste detalii lipsesc, probabil este carne de ovine de import și nu știi de la ce animal provine.

Când cumperi un miel întreg, uită-te la cap!

Ochii unui animal sacrificat recent sunt limpezi și sticloși. Un animal sacrificat de câteva zile are ochii tulburi. Dacă vânzătorul se eschivează să îți vândă capul, ferește-te să mai cumperi. Ceva este în neregulă cu marfa lui.

Un miel întreg trebuie să aibă între 10 și 14 kg. Dacă animalul ți se pare slab și mic și are sub 9 kg, este prea tânăr, iar carnea lui este plină de colagen, greu de digerat și fără gustul dulce pe care îl are carnea bună de miel.

Iată și o rețetă de cotlete de miel de te lingi pe degete!

sursa foto: 123rf.com