Ce spune zodiacul despre tine, dacă te-ai născut pe 1

Ce spune zodiacul despre tine, dacă te-ai născut pe 1

Fiecare zi de naştere este guvernată de astre puternice, care ne conturează personalitatea. Iată ce spune zodiacul despre tine, dacă te-ai născut pe data de 1. Datorită lui îți vei cunoaște mai bine calităţile şi defectele, trăsăturile puternice şi pe cele slabe.

Persoanele născute pe 1: firi practice şi organizate

Persoanele născute în prima zi din lună sunt recunoscute pentru determinarea lor de a duce la bun sfârşit orice îşi propun să facă.

Sunt foarte hotărâţi şi organizaţi când se ocupă de planuri noi.

Se adaptează uşor unor condiţii noi de lucru, deşi sunt ataşaţi de valorile tradiţionale şi preferă să acţioneze conform normelor şi regulilor deja cunoscute.

Ce spune zodiacul despre calitățile lor

Nativii zilelor de 1 sunt curajoşi, încrezători în propriile puteri şi sunt atraşi de aventurile riscante.

Ţin la principiile lor şi le schimbă numai dacă întâlnesc în cale un obstacol imposibil de înlăturat. Le place să conducă, să ştie totul şi să organizeze ei toate activităţile.

Sunt creativi mai ales când traversează perioade tensionate şi când trebuie să termine o activitate în timp record. Le vin idei practice şi bune şi le pun în aplicare fără întârziere, dar lucrează după regulile proprii.

Se plictisesc repede de o activitate, îi lase pe ceilalţi să o termine şi se gândesc deja la proiecte noi. Nu le place rutina şi încearcă să scape de monotonia treburilor cotidiene, căutând o cale de scăpare în distracţii, călătorii şi aventuri.

 Au o putere mare de convingere

Iată ce spune zodiacul despre relațiile pe care le au cu cei din jur. Persoanele născute pe 1 au o influenţă destul de mare asupra colegilor şi asupra rudelor. Ei dau tonul la petreceri, dar şi la muncă, atrăgându-şi cu uşurinţă popularitatea.

Multe dintre persoanele născute în prima zi a lunii ajung celebre în domeniile lor de activitate, devin lideri de opinie şi deţin funcţii de conducere. Trebuie să aibă mare grijă să nu profite de puterea pe care o capătă de-a lungul timpului. Există riscul să devină excesivi de autoritari mai ales cu cei care îi iubesc şi îi respectă.

Unii dintre ei ajung să fie foarte pretenţioşi cu persoanele dragi, ceea ce poate duce la apariţia unor neînţelegeri sau tensiuni. Este foarte important pentru aceste persoane să îşi clarifice poziţia în cadrul cuplului, să încerce să păstreze o linie de mijloc şi să accepte dorinţele celuilalt. Dacă se lasă conduşi de gelozie, este posibil să piardă iubirea şi liniştea din familie.

Ce spune zodiacul despre elementele norocoase

Planetele zilei de 1: Soarele şi Neptun.

Culorile preferate: auriu şi arămiu.

Cristalul norocos: rubinul.

Zilele favorabile ale săptămânii: duminică, luni şi joi.

Cifre cu semnificaţii deosebite: 1, 10, 19, 37, 46, 55.

sursa foto: Shutterstock