Ce spune vocea despre personalitatea bărbaților

de Adina Stănilă, 26 Feb 2016 8:50

Se spune că vocea este respirația sufletului, iar timbrul vocal dezvăluie cele mai ascunse trăiri și sentimente. Poate de aceea, bărbații cu o voce caldă și profundă ne cuceresc de la primul salut, dar ne ferim de cei care au vocea aspră și dură.

Bărbații cu o voce mai groasă și mai puternică sunt cei mai predispuși să își înșele partenerele de viață, arată un studiu efectuat de sociologii canadieni. Aceasta este opinia femeilor care au participat la studiu și care consideră că bărbații cu vocea joasă și atrăgătoare sunt infideli. Pe de altă parte, și bărbații cred că femeile cu voci subțiri și înalte sunt predispuse la aventuri extraconjugale. Vocea trădează mult mai multe lucruri despre noi, decât ne așteptăm. La întâlnire, ambii parteneri sunt atenți la gesturi, la zâmbete, la îmbrăcăminte sau la modul în care vorbește celălalt, dar mult mai puțin la voce. Cu toate acestea, inconștient, o voce plăcută ne atrage și ne face să fim mult mai amabile cu posesorul ei. Iată câteva indicii despre vocea bărbaților, care te ajută să descifrezi o parte din personalitatea lor ascunsă.

Bărbații cu vocea groasă și gravă

sunt percepuți drept autoritari, reci și agresivi; știu cum să disimuleze și să își ascundă emoțiile, de aceea nu sunt considerați parteneri de încredere.

Bărbații cu vocea joasă și caldă

sunt atrăgători, dar amăgitori; vocea lor calmă te poate induce în eroare, poate masca foarte ușor minciuna și poate disimula entuziasmul; de obicei, bărbații cu voce joasă sunt flegmatici, dar autoritari, par foarte siguri pe ei și dau impresia că încearcă să te controleze.

Bărbații cu vocea melodioasă

sunt percepuți drept superficiali, distrați sau neserioși, chiar dacă vocea lor este foarte plăcută și atrage imediat atenția femeilor; uneori, sunt considerați lipsiți de importanță într-o convorbire, iar opiniile lor sunt trecute cu vederea.

Bărbații cu vocea subțire și ascuțită

lasă impresia că sunt nesiguri pe ei și că sunt lipsiți de experiență; sunt asociați cu un caracter dificil, răutăcios și răzbunător.

Bărbații cu vocea nazală

sunt printre cei mai enervanți, deși nu este vina lor; vocea nazală este cel mai greu de suportat și este asociată cu o fire calculată, rece și solicitantă; dau impresia că sunt zgârciți, insensibili sau chiar profitori, ceea ce le reduce mult șansele de a cuceri femeile din jur.

Bărbații care vorbesc prea repede

dau impresia că sunt mereu pe fugă, mereu nervoși, agitați și dezorganizați; tratează orice subiect cu superficialitate și nu te poți baza pe ei la nevoie.

Bărbații care vorbesc prea rar

par aroganți, dominatori și impasibili; solicită prea multă atenție și încearcă să îi controleze pe cei din jur; dau impresia că sunt inflexibili și că nu vor ține cont de opiniile celorlalți sau, din contră, dau impresia că nu se pricep la nimic și că își maschează lipsa de idei și experiență printr-o vorbire tărăgănată.

sursa foto: 123rf.com

Adaugă un comentariu