Când se folosește Agheazma Mare și ce rol are

când se folosește Agheazma Mare

Multă lume se întreabă când se folosește Agheazma Mare și care este rolul ei. Căci numai la Bobotează se face și are puteri miraculoase.

Sfânta Evanghelie ne povesteşte că Iisus a venit din Galileea pentru a fi botezat de Ioan. Acesta, văzându-l, a spus: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Şi, ieşind Iisus din apa Iordanului, “cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a vărsat pogorându-se ca un porumbel. Şi glas din ceruri zicea: “Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit”.

La Bobotează se face

Cea mai însemnată sărbătoare din câşlegile de iarnă, după Sfântul Vasile, este Botezul Domnului sau Boboteaza. Este celebrată de către creştinii ortodocşi la fiecare început de an, pe 6 ianuarie. Boboteaza semnifică sfinţirea apelor din întrega lume. Este sfințirea întregii creaţii, după cum Iisus Domnul s-a coborât în râul Iordan pentru botez. Din punct de vedere bisericesc, este vorba despre o sărbătoare foarte veche. Își are originea în Ţara Sfântă. Slujba de Bobotează nu se săvârşeşte în biserică, ci afară, lângă o apă curgătoare ori o fântână. Tot de Bobotează, în curţile bisericilor se amenajează cruci din gheaţă, simbolurile acestei sărbători. De obicei, în această perioadă este foarte frig, fiind foarte cunoscută şi des folosită expresia “gerul Bobotezei”.

Când se folosește Agheazma Mare

… împărţită după slujba de Bobotează în biserici, este păstrată cu sfinţenie. Dar când se folosește Agheazma Mare? Este considerată leac pentru boli, dar şi pentru momentele în care gospodinele cred că familia sau gospodăria au primit „făcături” necurate. Momentul luării agheazmei provoacă îmbulzeală, căci luată înaintea altora e „mai bună pentru dragoste, cinste, măritare”. Din aceasta beau toţi ai casei, punându-se chiar şi în mancarea vitelor. Chiar şi copiii morţi nebotezaţi pot primi botezul dacă mamele lor cară şapte ani la rând, de la şapte biserici, agheazma mare şi le stropesc mormintele.

Agheazma mare are puteri deosebite, vindecă, însănătoşeşte şi curăţă sufletul şi trupul. Și cei care și-au mărturisit păcatele la preot, prin spovedanie, dar nu sunt considerați demni de a primi Sfânta Împărtășanie, primesc Agheazma Mare.

Dincolo de obiceiuri, semnificaţia principală a Bobotezei rămâne una religioasă, un prilej de a încerca să ne luminăm sufletele, aşa cum aminteşte şi troparul Bobotezei: “In Iordan botezându-te Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te, şi Duhul a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie!”.

Sursa foto: wikimedia.org