Adelina Pestrițu și-a făcut trei tatuaje noi. Ce simbolizează acestea

Adelina Pestrițu și-a făcut trei tatuaje noi. Ce simbolizează acestea

Adelina Pestrițu se pare că a făcut o adevărată pasiune pentru „arta pe piele”.  Așa se explică faptul că zilele trecute și-a făcut încă trei tatuaje, ajungând în acest moment să aibă nu mai puțin de 23 de astfel de picturi pe tot corpul.

Vedeta TV a ales să își tatueze o cruce, aripi de îngeri și o rugăciune veche, precizând că preferă mesaje pozitive care să-i ofere optimism și liniște în suflet. Luna trecută, ea și-a mai făcut un tatuaj și la Miami, în SUA, unde și-a sărbătorit ziua de naștere.

„De câte ori aleg să revin în cabinetul artistului tatuator, optez pentru mesaje pozitive, care să-mi transmită o stare de bine. Mantrele sunt favoritele mele și le ascult de câte ori vreau să mă relaxez și să-mi vindec mintea și sufletul de tot felul de încărcături energetice și nu numai. Gayatri Mantra este cea mai veche rugăciune din lume dată oamenilor pentru a-i ajuta să se conecteze la energia universală”, spune Adelina despre semnificația unuia dintre cele mai recente tatuaje ale sale.

Următoarele două tatuaje, aripile de îngeri și crucea, au aceeași simbolistică.  “Îmi aduc liniștea în suflet. Pe lângă celelalte 20 de tatuaje pe care le aveam, fiecare făcut într-un moment cheie al vieții, dar toate cu o poveste, am simțit și de data aceasta că este potrivit să-mi îmbogățesc colecția de picturi pe piele, chiar dacă cel mai recent tatuaj a fost făcut acum o lună la Miami Ink. Nu am un interval de timp pentru a recurge la noi și noi desene, însă îmi ascult inima ori de câte ori îmi spune ceva”, a spus Adelina.

Frumoasa brunetă nu are de gând să se oprească însă aici și deja s-a gândit unde își va face următorul tatuaj și ce va simboliza. Ea a mărturisit că vrea să-și tatueze o altă mantră pe piciorul stâng.