Adela Pârvu: ”Fără ceilalți aș simți că n-am niciun rost pe lumea asta”

Credit foto: Pro Tv

Am aflat de la designerul de interior Adela Pârvu multe idei de amenajări pentru acasă, din care te poți inspira. Acasă este, de altfel, locul în care și ea se simte cel mai bine, alături de cei doi fii gemeni și soțul scriitor.

 

În fiecare săptămână realizezi proiecte dintre cele mai frumoase și emoționante, prin ”Visuri la cheie” (Pro Tv). Ce reprezintă pentru tine această emisiune?
Emisiunea ”Visuri la cheie” este un vis împlinit și pentru mine. Mi-am dorit dintotdeauna să pot ajuta, dar mereu mi-am închipuit că voi face asta singură. După primul sezon al emisiunii am realizat că de fapt dorința aceea aprigă pe care mi-am pus-o din tot sufletul mi-a fost împlinită, doar că Dumnezeu a avut grijă să fie și mai frumos decât mi-am imaginat, adică alături de o echipă fantastică. De asemenea, emisiunea este pentru mine o constantă școală a vieții, pentru că învăț extraordinar de mult de la oamenii pe care-i ajutăm. Oamenii aflați în suferință găsesc resursele emoționale de a se sprijini unul pe celălalt, de a fi incredibil de puternici chiar și când destinul le e mai puțin favorabil lor. De la acești oameni am învățat că cel mai important lucru pe lumea asta este iubirea!

Te-a schimbat în vreun fel?
Cu siguranță m-a schimbat și asta mi-o spune familia mea. Soțul meu spune că am devenit și mai empatică și că sunt mult mai militantă pentru lucrurile bune care se fac în țară, că sunt mult mai concentrată să văd partea pozitivă a lucrurilor și că îmi folosesc vizibilitatea pentru a atrage atenția oamenilor asupra importanței colaborării, a faptului că ajutându-ne unii pe alții putem să trăim cu toții mai bine și mai frumos. Emisiunea mi-a oferit oportunitatea de a da piept într-adevăr cu realitatea și de a cunoaște comunități întregi, de a ajunge să înțeleg mentalitățile românilor, ceea ce mă face mult mai tolerantă decât eram înainte.

echipa-visuri-la-cheie-2

Emisiunea ”Visuri la cheie” se difuzează în fiecare miercuri, de la ora 20:30, la Pro Tv.

Când ți-ai descoperit pasiunea pentru designul de interior?
În adolescență, când eram foarte preocupată să-mi organizez eficient locul de studiu, biroul. Fiind născută și crescută în Târgu-Mureș, găseam reviste de amenajări interioare străine. Țin minte și acum că primul panou pe care l-am pus pe peretele din fața biroului mi l-am făcut inspirat dintr-o revistă. Dar designul interior are legătură cu pasiunea mea din copilărie pentru culori, pasiune susținută de mama mea, care mi-a dat voie să pictez pereții camerei pe care o împărțeam cu sora mea și care m-a încurajat să merg la cursuri de pictură și desen.

Cum pot fi camerele mai luminoase în cazul unei locuințe fără prea mult soare?
Prin folosirea luminii artificiale, a oglinzilor sau a unor nuanțe de galben solar poți păcali vizual și induce senzația că e mai luminoasă o încăpere situată pe nord. Mulți oameni aleg albul, dar el în lipsa soarelui devine gri, ceea ce nu ajută. De aceea, eu recomand mai degrabă tonuri de galben.

Care sunt trendurile în design de interior?
Ele se schimbă de la an la an. Mai bine îmi urmăriți blogul, pentru că este mult de explicat.

Ne poți da cinci exemple de ”piese de rezistență” într-o locuință chic?
Fotografii înrămate cu familia ta; un panou (poate fi și cu LED) pentru a expune desenele copiilor tăi; o tablă mică sau suprafață unde să scrii mesaje. Cel mai tare mesaj poate fi: Noi ne iubim;
Neapărat o bibliotecă. Este foarte chic în orice casă, plus că aduce și un strop binevenit de culoare în ambient, pe lângă faptul că ne colorează mințile și sufletele; Valiza de armată a bunicului sau a tatălui transformată într-un obiect de mobilier sau mașina de cusut a bunicii ori mamei, ceva care vorbește despre istoria familiei tale. Pe lângă faptul că e chic, mai este și unicat.

Cum ți-ai descrie casa?
Momentan este ca un atelier plin de zâmbete, de emoții, de multe cărți, tablouri și deseori plină de prieteni. Este o casă puțin formală, dar unde ne place pentru că suntem împreună și fiecare are propriul colț pentru a se exprima. Dar spun că este un atelier pentru că e mereu în schimbare.

Ca mamă de gemeni, cum e să faci totul la puterea a doua?
Ca mamă de gemeni e mai ușor comparativ cu ceea ce trebuie să facă mamele de tripleți, așa că mă simt o mare norocoasă. Am două mâini, două picioare, doi ochi, două urechi, deci e bine dacă am și doi copii. Pot spune că este perfect, este ideal să fii mamă de gemeni! Nici că se putea mai bine pentru mine, pentru noi ca părinți. M-am obișnuit foarte mult să gândesc la dublu, așa că nu-mi dau seama cum e pentru că a devenit ceva firesc pentru mine. Pot însă să spun că sunt extrem de fericită că am gemeni. Extrem de fericită!

Câți ani au?
Băieții mei au 16 ani, iar diferența dintre ei este de 7 minute. Primul este Ștefan, al doilea Lucian. Deseori le spun cel mare și cel mic. (zâmbește) Și îmi place tare mult că sunt născuți într-o zi geamănă, adică 11, număr pe care l-au împrumutat și pentru blogul lor gemenii11.

Cum ai descrie universul tău familial?
Am o familie tare frumoasă și acasă mă simt cel mai bine, atât de bine încât nu-mi vine să plec nici în vacanțe. Cea mai plăcută vacanță pentru mine este să fiu acasă cu ai mei și asta pentru că mai tot timpul anului sunt departe, cu treabă. Deseori mi se face dor de băieții mei și abia aștept să ajung acasă, să-i pup, să-i iau în brațe, să-i tachinez.

Ca soție de scriitor, ai inspirat vreunul dintre personajele sale?
Da, l-am inspirat pe soțul meu pentru un volum întreg de poezie. Prințesa din Amort Cortese sunt eu. Mi-a și dedicat volumul, ceea ce a fost o imensă bucurie pentru mine!

ÎNTREBARE ÎNCUIETOARE

O casă frumoasă este realizabilă și cu un buget mic?
Întotdeauna este vorba despre un schimb. Trebuie să dai ceva ca să obții ceva. Dacă ai buget mic, dar îți dorești o casă frumoasă, trebuie să ai răbdare și să sacrifici mult timp. Trebuie să fii pe fază cu reducerile din domeniu, care sunt în general la început de an, în ianuarie. Apoi, trebuie să fii dispus să înveți să faci singur anumite lucruri, de la a monta parchet laminat la a zugrăvi singur, de la a monta corpuri de iluminat la a monta baterii de lavoar și chiuvetă. Secretul este să-ți alegi o temă de decorare, să o așezi pe hârtie sau să-ți faci un panou pe calculator cu poze și să te ții de ideea respectivă.

Nu pot trăi fără…

Iubire – ”Să știi că iubești și că ești iubit îți dă sens vieții.”
Lumină – ”Ador lumina, pentru că datorită ei viața noastră e colorată.”
Oameni – ”Fără ceilalți aș simți că n-am niciun rost pe lumea asta.”

Credit foto: Pro Tv